Asociaţia Salvital – SMURD a împlinit 10 ani de existenţă. Sunt 10 ani de când cel mai performant serviciu de prim-ajutor, prin modulele sale deschise în principalele oraşe ale judeţului, contribuie la salvarea de vieţi.

Începutul nu a fost uşor, dar a fost o adevărată provocare pentru noi, cei care ne-am dorit ambulanţe performante şi paramedici dedicaţi misiunii lor. Asociaţia Salvital, cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, a reuşit, în toţi aceşti ani, să facă minuni, să pună în slujba semenilor un personal serios şi profesionist, maşini şi tehnică de salvare de ultimă generaţie.