22 de milioane de lei pentru restaurarea Castelului Corvinilor

Castelul Corvinilor va fi restaurat prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014-2020 – au fost alocați aproape 22 de milioane de lei din Axa 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Contractul de finanţare a fost semnat ieri, 3 mai, de d-na viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene.
Proiectul are o durată de implementare de 62 de luni iar după restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va creşte cu 86.896 de turişti (de la 260.766 de vizitatori pe an înainte de intervenția asupra obiectivului de patrimoniu, la 347.662 de vizitatori după intervenția asupra obiectivului de patrimoniu).
Valoarea totală a proiectului este de 21.884.908,73 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 21.447.210,55 de lei (4.841.356,79 de euro), reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.
„Contractul semnat astăzi dovedeşte încă o dată cât de important este să atragem fondurile europene pe care le avem la dispoziţie. Castelul Hunedoarei (numit și Castelul Corvinilor sau al Huniazilor) este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, şi, prin lucrările de consolidare care vor fi făcute în cadrul acestui proiect, ne dorim să-l valorificăm la standarde europene”, a menţionat doamna Sevil Shhaideh:

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole