Acțiune de ecologizare la cetățile dacice cu prilejul Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor Istorice

Peste 100 de voluntari au luat parte la acțiunea de ecologizare și cosmetizare a două dintre cele mai vizitate cetăți dacice din patrimoniul UNESCO – Sarmizegetusa Regia și Costești – Cetățuie.

În cadrul acțiunii desfășurată în data de 25 aprilie, a fost curățată și îndepărtată vegetația invazivă, precum și resturile lemnoase, au fost cosite bălăriile și adunate frunzele uscate din zona siturilor.

După câteva ore bune, au fost curățate 25 de hectare de teren aparținând celor două situri. Acțiunea a fost dedicată Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor Istorice, sărbătorită în fiecare an în 18 aprilie. Totodată, ecologizarea a avut ca scop pregătirea celor două monumente pentru sezonul de vârf. Inițial, activitatea a fost planificată să se desfășoare în cursul săptămânii trecute, dar a fost amânată din cauza vremii nefavorabilă.

La acțiunea de voluntariat au luat parte vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, reprezentanții Primăriei Orăștioara de Sus, ai Consiliului Științific, ai Serviciului Public Administrare Monumente Istorice din cadrul CJ Hunedoara, pompieri voluntari, localnici.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole