Autor: Redactia Hunedoara

Amenzi în trafic

Peste 600 de şoferi care circulau pe raza judeţului Hunedoara au fost amendaţi în perioada 14-20 noiembrie de către poliţiştii de la Serviciul Rutier. Ieşiţi în control împreună cu reprezentanţii RAR, oamenii legii au reţinut 72 de permise de conducere şi au ridicat 91 de certificate de înmatriculare. Valoarea totală a amenzilor în acest caz se ridică la peste 80 de mii de lei. Printre neregulile depistate se numără depăşirea vitezei legale, conducerea maşinii sub influenţa alcoolului şi folosirea unor anvelope uzate, neconforme cu standardele...

Read More

Voleibalistele devence, învinse la Timișoara

Echipa de volei junioare a CNS CSS „Cetate” Deva a fost învinsă fără drept de apel, scor 3-0, pe terenul liderei CSS Bega Timişoara, însă evoluţia bună a jucătoarelor de perspectivă a reaprins speranţa redresării în tabăra deveană. Aşa s-ar putea descrie evoluţia echipei devene, din punctul de vedere al scorului, în partida din deplasare cu CSS Bega Timişoara, desfăşurată duminică, în ultima etapă a turului seriei D, a Campionatului Naţional de Volei. În startul partidei, s-a mers aproape cap la cap, până la 10-10, apoi CSS Bega s-a desprins câştigând primul set cu 25-14. Devencele au prins curaj...

Read More

Petroşani : Primăria contestă Garda de Mediu

Edilii de la Petroşani au contestat în instanţă o amendă de la Garda de mediu Hunedoara. Primul termen al procesului are loc la sfârşitul lunii noiembrie şi, potrivit celor din primăria Petroşani, amenda nu va fi plătită până la soluţionarea cauzei. În fapt, edililor locali li s-a cerut o situaţie privind cantitatea de deşeuri pe care o duc la groapa de gunoi, din care să rezulte că au diminuat-o odată cu colectarea selectivă. Primăria din Petroşani a implementat un proiect ce vizează colectarea selectivă şi sortarea deşeurilor de un milion de euro, care însă nu este eficient. Nici campaniile...

Read More

Cetatea dacică de la Baniţa zace în uitare

Administraţia de la Băniţa încă nu a reuşit să repună în circuitul turistic cetatea dacică aflată pe teritoriul său. Chiar dacă este în patrimoniul UNESCO, cetatea zace de ani de zile în paragină, năpădită de vegetaţia care a crescut peste edificiile istorice. În tot acest timp edilii locali tot mai speră să primească bani pentru un proiect pe care l-au făcut de mai mulţi ani. Cetatea de la Băniţa nu are nici măcar drum de acces şi sunt puţini chiar şi localnicii din Valea Jiului care au ajuns vreodată să o vadă, din cauza poziţiei sale. Aceasta se află...

Read More

Capelă mortuară la Certeju de Sus

Locuitorii satului Certeju de Sus vor avea de acum înainte o capelă mortuară modernă. Aici vor fi oficiate slujbele de înmormântare şi pot fi privegheaţi cei dragi, care au părăsit această lume. Inaugurarea acestei capele a avut loc ieri, în prezenţa mai multor oficialităţi bisericeşti. Construcţia capelei mortuare a început în anul 2010, dar în funcţie de fondurile disponibile a putut fi finalizată abia acum. Aceasta are două încăperi şi o terasă unde poate fi oficiată slujba religioasă. De asemenea, clădirea dispune şi de aer...

Read More

EDITORIAL

  • De la Caracal la Borșa

Nicăieri nu-i ca acasă!

Nicăieri nu-i ca acasă!

Anunţul tău apare gratuit!

Anunţul tău apare gratuit!

Ascultă radio BIG FM Deva!

Ascultă radio BIG FM Deva!

Transport persoane ANGLIA

Transport persoane ANGLIA

Statistici