În data de 27.01.2014, Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 80 de ani, din localitate, cu privire la faptul că în data de 19.01.2014, nepoata sa, în vârstă de 14 ani, din municipiul Lupeni, împreună cu un tânăr identificat ca fiind IULIU C., de 19 ani, din Lupeni, au condus-o la domiciliul acesteia, unde au imobilizat-o şi i-au sustras o pereche de cercei din urechi şi verigheta de pe deget.
În urma administrării probatoriului, în data de 29.01.2014 poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe baza de ordonanţă, a lui IULIU C., învinuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Suspectul a fost prezentat Judecătoriei Petroşani, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Hunedoara.
Minora care a participat la comiterea infracţiunii de tâlhărie va fi cercetată în stare de libertate, iar bunurile sustrase au fost recuperate de la o casă de amanet.