Persoanele juridice din municipiul Deva care au nevoie de forţă de muncă pentru activităţi sezoniere pot angaja, ca zilieri, persoane ce beneficiază de ajutor social. Această nouă activitate este disponibilă ca urmare a modificărilor aduse Legii privind venitul minim garantat, cu scopul de a valorifica forța de muncă locală.

Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale din municipiul Deva care au nevoie de forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere pot transmite o solicitare, în scris, Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I. L. Caragiale, nr. 4) sau pe adresa de e-mail dasdeva@primariadeva.ro, cu precizarea activităților și a perioadei pentru care au nevoie de zilieri, precum și a numărului de lucrători de care au nevoie.

Termenul de depunere a solicitărilor este data de 20 a fiecărei luni, pentru luna următoare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2018, Primăria Municipiului Deva va întocmi planul de activităţi sezoniere în funcție de solicitările primite.

Modificările legislative prevăd și remunerarea zilierilor pentru activitățile desfășurate. Aceasta se va stabili, prin negociere directă, între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, dacă o persoană care beneficiază de ajutor social refuză două oferte de activități sezoniere, aceasta își pierde dreptul la ajutorul financiar.

Precizăm că prioritară este efectuarea orelor de muncă în folosul comunității, prevăzute în Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

La începutul anului 2019, în evidențele Direcției de Asistență Socială Deva se aflau 63 de persoane, beneficiare de ajutor social, apte de muncă.