EDITORIAL – Peter Vasile CZOMPA

Sunt deja patru ani bătuți pe muchie de când scriu despre acest caz, nici nu mai știu exact câte articole am publicat despre lungul șir de procese între cele două părți. Așa că de data asta n-o să vă mai ”bombardez” cu documente, cu numere de dosare, cu încheieri de ședință sau sentințe, cu detalii despre înfățișări ș.a.m.d., nu, ci acum am ales varianta editorial. Totuși, înainte de toate, pentru cei care încă nu știu cine sunt părțile, pe scurt este vorba de două familii băimărene vecine, adică soții Bondar și soții Negruț, prima fiind o familie de oameni simpli, așa cum sunt(em) 99% din cetățenii acestei țări. În schimb, soții Negruț sunt, amândoi, oameni cu notorietate, cu funcții importante, cu avere, cu relații, cu putere… ce mai, doamna fiind deputat. Și ca să fiți în clar de unde întreg litigiul și numeroasele procese, totul a pornit de la o așa-numită cale de acces aflată dintotdeauna în folosința și practic pe proprietatea familiei Bondar, dar bucățica de teren trecând brusc și foarte ciudat, cu niște ani în urmă, în proprietatea familiei Negruț. De aici tot balamucul, soții Bondar luptându-se, așadar, numai și numai pentru ca să li se recunoască și să li se respecte niște drepturi pe care le-au avut întotdeauna și care le-au fost efectiv încălcate brutal la un moment dat.

Prin urmare, dincolo de toate celelalte procese (despre care găsiți mai multe articole pe acest site), vreau să vă povestesc acum câte ceva, dar la modul cel mai simplu și direct, despre episodul ”Suceava”. Mai exact, despre procesul care este pe rol din iunie 2015, la Judecătoria Suceava, dar care este de fapt continuarea procesului început încă din 2013 la Judecătoria Baia Mare. De ce din Baia Mare la Suceava – păi din cauză că după nu mai puțin de 17 termene în Maramureș, soții Bondar au solicitat și au obținut strămutarea procesului altundeva decât în instanțele din Maramureș. Pe de-o parte, reclamanții Bondar și avocații lor, deși au avut răbdare și înțelegere timp de 17 înfățișări, deși constataseră cu mult timp înainte că instanța băimăreană parcă n-ar fi vrut și pace să se ajungă odată la dezbaterile de fond, inițial ei n-au vrut să ceară strămutarea procesului pe motiv că se judecă tocmai cu familia unui parlamentar de Maramureș. Totuși au mai avut încredere în justiția maramureșeană. Dar s-au înșelat. Pe de altă parte, așteptând atâta timp, reclamanții Bondar s-au bazat și pe faptul că, nota bene, din anul 2009 până în 2015, ei au câștigat toate procesele pe care le-au mai avut din aceleași cauze cu familia vecină Negruț. Din aceste motive reclamanții au fost foarte răbdători, iată, vreme de 17 termene, bașca faptul că prin acest ultim proces ei doresc practic să obțină doar recunoașterea oficială a drepturilor lor (care le-au fost încălcate prin anumite documente greșit întocmite și emise exact în favoarea vecinilor lor!) și, respectiv, corectarea acestor așa-zise ”erori materiale” din anumite documente publice oficiale. Într-un cuvânt, fiind vorba în esență de terenul proprietate a familiei Bondar, recte calea de acces pe care numai ei o au în folosință de când au cumpărat întreg terenul – deci inclusiv parcela în discuție -, reclamanții nu revendică niciun metru pătrat de teren în plus, ei nu solicită ceva ce n-au deținut, nu vor nimic altceva decât să li se recunoască oficial, printr-o ultimă sentință definitivă și executorie, drepturile pe care le-au obținut legal asupra… întregului lor teren pe care l-au cumpărat în anul 2001. Culmea, nu-i așa? Da, pare pur și simplu absurd să te bați în instanțe, ani de zile, pentru niște drepturi pe care le-ai obținut legal, ai beneficiat de ele ani de zile și, dintr-o dată, după câțiva ani buni, apar niște documente noi, adică niscaiva schițe topo, apoi niște Ordine de prefect (!) și alte cele, prin care ți se ciuntesc drepturile. Iar beneficiarul devine peste noapte taman vecinul tău, care, întâmplător sau nu, deh!, nu e chiar oricine!

Cu siguranță că, din ceea ce-am povestit până acum, au înțeles cam cum stau lucrurile până și cei care abia acum aud despre acest caz. Iată, așadar, împrejurările în care procesul a fost strămutat în 2015 la Suceava, prin decizia instanței ÎCCJ. Altfel spus, în cele 17 înfățișări din Baia Mare trebuiau dezbătute două chestiuni mari și late: o nouă expertiză topografică și punctul referitor la niște Ordine de prefect emise în anul 2004! Exact, în urmă cu aproape 12 ani! Fără alte detalii, trebuie totuși să subliniez că aspectele punctate evident că au o foarte strânsă legătură atât între ele, cât și cu alte lucruri implicite – cum ar fi, de exemplu, faptul că astfel se poate constata și demonstra care documente sunt conforme cu realitatea și care au fost incorect întocmite și emise pe baza unor alte acte greșite (deliberat sau nu, asta rămâne de văzut, dar acestea tot falsuri se numesc). Bun, vă e clar că povestea e complicată rău, din moment ce în discuție sunt acte de vânzare-cumpărare, de proprietate, documente topo și chiar Ordine de prefect. Ba mai mult, atenție!, soții Bondar au obținut încă din 2010 o sentință definitivă prin care instanța stabilește, printre altele, că acea cale de acces ”rămâne în pașnică folosință familiei Bondar”! Și-atunci? Păi da, atunci exact despre asta este vorba în acest proces din Suceava, având ca obiect ”anulare act”, și anume anularea acelor documente prin care familiei Bondar i-au fost luate niște drepturi legale, astfel fiind favorizată familia vecină. Ei bine, iată de ce acestui proces i-am spus episodul ”Suceava”, deși întâi au fost 17 termene în Baia Mare, apoi încă șapte înfățișări la Judecătoria Suceava; dar cu diferența că tot ceea ce s-a evitat timp de peste doi ani în instanța băimăreană, deja s-a făcut în mare parte de către instanța suceveană. Adică, în acest moment, înainte de termenul din 20 mai a.c., în dosarul cauzei deja există și rezultatele noii expertize topo, și documentele cerute oficial Prefecturii Maramureș, și alte înscrisuri importante depuse ca probe de partea reclamantă Bondar. Nici nu e de mirare că la chiar primul termen din Suceava, cel din 12 iunie 2015, judecătoarea a întrebat mai mult retoric: dar în Baia Mare ce anume s-a făcut concret în cele 17 termene de judecată? Și spun inclusiv eu – fiindcă am fost prezent la mai toate înfățișările atât în Baia Mare cât și în Suceava – că în Baia Mare doar s-a tergiversat absolut totul, într-un mod mai mult decât ridicol. Iar în Suceava poate că deja s-ar fi intrat pe fondul dezbaterilor dacă, atenție!, instanța suceveană n-ar fi fost nevoită să-l tot amendeze și-apoi chiar să-l înlocuiască pe expertul principal Marcel Buhai, numit de instanța din Baia Mare să realizeze expertiza topo, dar care nici după 14 luni de la numirea sa, bașca după câteva luni de la strămutarea procesului, tot n-a trimis absolut nimic instanței sucevene! Și a fost înlocuit cu expertul Gheorghe Pinte, care, împreună cu experții părților, a făcut expertiza și a transmis rezultatele în doar două luni. Concluzia e clară, nu?

Așa au decurs lucrurile până acum, așadar nu cred că vă veți mai mira nici despre un alt aspect petrecut la chiar primul termen de la Judecătoria Suceava, 12 iunie 2015: noul apărător al familiei Negruț, avocata Elena Grama, fostă judecătoare în Maramureș, în loc să-și vadă strict de proces și de apărarea clienților săi, stimabila doamnă avocat s-a legat de prezența în sală a unui ziarist din Baia Mare! Adică (și) eu reprezentam o mare ”problemă” pentru avocata fostă judecătoare, prin urmare trebuia să fiu luat puțin la rost de instanță, poate și amendat și evacuat din sala de judecată… dar, spre surprinderea avocatei soților Negruț, judecătoarea suceveană a procedat simplu, normal și legal: a respins scurt toate cererile și prostiile invocate într-un proces public de avocata menționată și înfățișarea a continuat. Cu mine în sală, desigur. Și vă mai spun că n-a fost prima dată când s-a întâmplat acest lucru în cazul ăsta; în 2013, dar într-un alt proces între părțile Negruț și Bondar, la Judecătoria Baia Mare, o altă avocată a soților Negruț a încercat aceeași manevră stupidă, fără sens și fără niciun temei legal, adică solicitând instanței proces fără presă (sic!). Și cum eu eram singurul ziarist aflat în sală, scopul a fost mai mult decât evident pentru toată lumea. Firește, judecătoarea a respins cererea… însă despre astfel de momente jenante pentru unii avocați, o să povestim cu alt prilej, într-un alt editorial. Fiindcă merită să aflați, credeți-mă, cum și de ce se ajunge în asemenea situații în care, iată, nu judecătorii, ci chiar unii avocați uită ce înseamnă un proces public și se tem mai mult de ceea ce va afla opinia publică.
Una peste alta, episodul ”Suceava” intră foarte curând în altă etapă și de-acum devine mult mai interesant.

Peter-Vasile CZOMPA