EDITORIAL – Peter-Vasile CZOMPA

       În urmă cu cinci ani, pentru primul tur al prezidențialelor au intrat în luptă 14 candidați. Atunci, pe 2 noiembrie 2014, Victor Ponta a abținut cele mai multe voturi și-apoi (și-)a jucat finala cu Klaus Iohannis. Știți bine ce a urmat… și iată că după cinci ani sunt tot 14 candidați înscriși în cursa electorală. Ce coincidență interesantă și drăgălașă!
Mai în glumă, apropo de răsturnarea de situație în turul doi din 2014, aș zice că acum, candidatul care se va clasa pe primul loc în 10 noiembrie 2019 – aproape sigur va fi KWI – va trebui să fie mai mult decât precaut și să-și joace foarte-foarte bine toate cărțile până la turul doi din 24 noiembrie. Mai ales dacă va intra în finală de exemplu cu Theodor Paleologu, doar dacă, zic glumind nițel (și zâmbind)… așa că subliniez, am luat doar un simplu exemplu mai la plesneală, doar una dintre variantele mai mult ori mai puțin posibile. Mai puțin posibil, la varianta asta. Prin urmare, vă rog să nu interpretați greșit ceea ce-am spus, adică exemplul ăsta – o posibilă finală Iohannis / Paleologu – nota bene, nicidecum nu înseamnă că așa cred eu că va fi, nu, nici vorbă, nici că așa aș vrea, nu, nu e nici măcar o predicție, deci absolut nimic din toate astea; cu atât mai mult cu cât eu, ca ziarist, nu susțin și nu voi susține pe vreunul dintre cei 14 candidați! Cu alte cuvinte, am vrut să spun doar că, din punctul meu de vedere, o astfel de finală chiar ar fi extrem de interesantă, poate cea mai interesantă, sub toate aspectele, dintre toate finalele posibile. Atât am spus și nimic mai mult.

Și dacă tot m-am referit deja la doi dintre candidați, dacă am lăsat deja să se înțeleagă că, în opinia mea (cel puțin acum, cu o săptămână înainte de primul tur), Iohannis va obține cele mai multe voturi în prima rundă, să mai punctez de ce am spus ce-am spus legat de Paleologu: fiindcă, pe de-o parte, consider că el probabil ar fi chiar cel mai incomod contra-candidat pentru oricare finalist și, pe de altă parte, fiindcă el oricum pornește din start cu un foarte mare dezavantaj, și mă refer aici la partidul care-l susține, PMP, respectiv la legătura/asocierea cu Traian Băsescu! Pentru că, din păcate pentru unii și din fericire pentru alții, majoritatea (ca să nu spun marea majoritate a) celor care vor vota ”apreciază” un candidat în special în funcție de formațiunea/alianța politică pe care el o reprezintă, direct sau indirect. Cam cum e și în cazul lui Mircea Diaconu… și iată că am ajuns și la actorul-politician-candidat ”independent”. La unul dintre actorii-candidați, fiindcă mai e și Bogdan Stanoevici, de fapt Bogdan-Dragoș-Aureliu-Marian Stanoevici, un alt actor-politician ”independent”… diferența aparentă dintre cei doi fiind numai faptul că primul, Diaconu, e ”independent” de PRO România și ALDE, iar Stanoevici e ”independent” de PSD! Mă rog, am zis diferență aparentă, vorba vine, că până la urmă tot un drac. Dar să revin un pic la Mircea Diaconu. Recent, cineva a scris pe facebook cam așa: mi-a plăcut întotdeauna de actorul Diaconu, l-am apreciat mult și-l apreciez în continuare strict din acest punct de vedere, ba chiar am și avut încredere, acum cinci ani, la europarlamentare, în candidatul independent Mircea Diaconu; însă, m-a dezamăgit total în ultimii ani, cu atât mai mult acum, cred că acum joacă în cel mai prost rol dintre toate rolurile pe care le-a avut!
Iar eu, la rândul meu, spun că mi-a fost tare ciudă pe cel care-a scris acele cuvinte, din simplul motiv că a scris aproape la fel cu ceea ce gândesc și eu, cu ceea ce aș fi scris și eu la un moment dat, poate puțin mai mult și cu câteva amănunte concrete. Însă, omul a scris simplu și concis, m-a și ”enervat” cât de simplu și fain a redat ceea ce crede despre actorul-candidat Diaconu, astfel că mie nu-mi rămâne să adaug, la fel de dezamăgit, decât atât: subscriu!

Totuși, în altă ordine de idei, în privința șanselor pe care candidatul Diaconu le are să intre în turul doi, cred că acestea sunt practic nule. Așa consider eu, dincolo de orice sondaj de opinie, dincolo de orice alte speculații și diversiuni politico-mediatice; cred că nu va prinde nici locul trei, poate nici măcar patru. Fiindcă, după părerea mea, lupta pentru locul doi se va da între Barna, Dăncilă și probabil Paleologu, probabil, zic. Repet, nu știu, habar n-am, nu am preferințe, nu țin partea nimănui, ci pur și simplu așa (pre)simt eu că va fi în primul tur… iar ca dovadă că sunt absolut sincer și spun lucrurilor pe nume, așa cum v-am spus deja că mi-ar plăcea, subliniez, că mi-ar plăcea o finală Iohannis – Paleologu, ei bine, aproape la fel de mult mi-ar plăcea și o finală Iohannis – Dăncilă! Daaa, și vă și spun de ce: dincolo de posibilul spectacol tragi-comic și sinistru între tururi, din păcate, ar mai fi inclusiv ceva ce-ar ”merita” din plin electoratul, tot din păcate, adică să vadă toată lumea cine sunt cu adevărat Președintele în funcție și premierul (fost sau poate încă în funcție, astăzi încă nu știm dacă guvernul Orban va fi învestit până pe 24 noiembrie 2019)! Da, exact, și o spun cu ”răutate” gazetărească, o asemenea finală am merita… poate măcar atunci ar înțelege mult mai mulți alegători ce înseamnă cu adevărat, tot din păcate, sintagma stupidă și dureroasă ”să alegi răul cel mai mic”! De fapt, cum mama dracului am putea afla rapid și clar care e răul cel mai mic și care cel mai mare? Cum? Poate urmărind dezbaterile electorale televizate în care candidații, față-n față, dezbat și combat… aaa, nu prea sunt astfel de emisiuni tv? Unii candidați deocamdată refuză asemenea confruntări? Se păstrează, cu aroganță, suficiență și prea multă încredere, pentru confruntarea de după primul tur?
Și-o să închei partea asta așa: am spus de ce mi-ar plăcea o finală Iohannis – Dăncilă, am zis de ce mi-ar plăcea o finală Iohannis – Paleologu, însă n-am spus nimic despre o finală Iohannis – Barna. Da, chiar mi-ar plăcea și asta, deși…
(va urma)

Peter-Vasile CZOMPA