CJ Hunedoara: Diplomă de excelență pentru Vladimir Brylynskei

Vladimir Brylynskei: „Diploma aceasta îmi arată că trebuie să merg mai departe într-un moment greu pentru mine”

Moment emoţionant astăzi în Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Hunedoara. Sub autoritatea preşedintelui instituţiei, domnul Adrian David, Registrul Urbaniştilor din România – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest, prin reprezentarea domnului prof. dr. arh. Radu Radoslav, a acordat domnului Vladimir Brylynskei, Diploma de Excelenţă în Urbanism Participativ pentru contribuţia sa individuală la salvarea, conservarea şi punerea în valoare a Parcului Istoric şi Arheologic „Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei”.
Evenimentul a depăşit cu mult cadrul formal al unei astfel de festivităţi. Vădit emoţionat de recunoaşterea care i se arată pentru activitarea sa în slujba patrimoniului istoric şi arhitectonic din Munţii Orăştiei, Vladimir Brylynskei, s-a confesat audienţei în discursul său. „Această diplomă vine pentru mine într-unul din cele mai grele momente ale vieţii. Un impas în care nu mai eram sigur spre ce să mă îndrept şi dacă mai găsesc resurse să continui. Aprecierea dumneavoastră însă e o săgeată care îmi arată că trebuie să merg mai departe, mai hotărât, mai tenace. E nevoie de asta! Încă nu am ieşit din hăţişurile unei tranziţii periculoase ca să putem fi siguri, pe de-o parte, că paşii făcuţi înainte la Sarmizegetusa Regia sunt ireversibili şi, pe de altă parte, că drumul spre înainte e deschis”, a declarat Vladimir Brylynskei. Protagonistul evenimentului a mulţumit pentru sprijinul permanent atât conducerii CJ Hunedoara şi colegilor din cadrul Serviciului Public de Administrare a Monumentelor cât şi presei hunedorene care s-a arăta solidară de câte ori în discuţie a fost soarta Cetăţilor Dacice.

Se anunţă vremuri mai bune
Preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a explicat de ce trebuie să fim optimişti în ce priveşte viitorul. „Trebuie să ne bucurăm pentru că se anunţă vremuri mai bune. E destul să facem o evaluare a numărului tot mai mare de turişti care vizitează Sarmizegetusa Regia în fiecare an ca să înţelegem că activitatea deosebită a domnului Brylynskei în solidar cu administrarea eficientă asigurată de Consiliul Judeţean Hunedoara, ridică judeţul în materie de atractivitate turistică, domeniul care este una din priorităţile locale de dezvoltare. Mai avem mulţi paşi de făcuţi până ce proiectul Cetăţilor Dacice va fi definitivat, dar cu tenacitate şi inteligenţă, alături de oameni deosebiţi ca domnul Brylynskei, vom reda complet istoriei mondiale patrimoniul dacic din Munţii Orăştiei”, a arătat Adrian David.

În România sunt cinci obiective istorice de valoare mondială. Două sunt în Hunedoara

Prof. dr. arh. Radu Radoslav a prezentat importanţa activităţii depuse de Vladimir Brylynskei, arătând, punct cu punct, toate proiectele la care acesta a avut o contribuţie decisivă pentru salvarea, conservarea şi punerea în valoare a Sarmizegetusei Regia. „Este a 21-a diplomă pe care o acordăm pentru a recompensa în mod simbolic „BUNELE PRACTICI” ale unor intreprinzători locali independenţi care contribuie la creşterea competitivităţii regiunii noastre. Domnul Brylynskei se încadrează cu brio în această categorie. Pentru a arăta importanţa activităţii sale, ar fi suficient să vă spun că în România sunt cinci obiective istorice de valoare mondială. Două din acestea sunt în judeţul Hunedoara. Unul din ele este complexul de Cetăţi Dacice care face obiectul activităţii de 25 de ani a domnului Brylynskei. Suntem onoraţi să înmânăm această DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ pentru o activitate atât de preţioasă în slujba comunităţii locale, naţionale şi universale”, a explicat vorbitorul.

Patrimoniul din Munţii Orăştiei odată descoperit ar putea schimba istoria lumii

Prezent la manifestare, consilierul judeţean Doru Gaita, arătându-se preocupat de istorie, a făcut o declaraţie surprinzătoare. „Ce vă spun se bazează pe lucruri concrete. Se ştie că doar cinci la sută din vestigiile istorice dacice sunt astăzi vizibile. Am convingerea că dacă întreg patrimoniul dacic din Munţii Orăştiei ar fi scos la lumină printr-o amplă acţiune arheologic, ceea ce vom descoperi ar putea schimba istoria lumii. Mă gândesc doar la faptul că, după cucerirea romană, împăratul Hadrian a denumit aşezarea de lângă Haţeg tot Sarmizegetusa. Nu e aceasta proba unui respect total al cuceritorului pentru ceea ce a găsit în Munţii Orăştiei?”, a lansat Doru Gaita această ipoteză tulburătoare.

Recunoaştere din partea oamenilor simpli

Una din ideile valoroase care s-au exprimat în cadrul ceremoniei a aparţinut doamnei Amelia Andrei, arhitectul şef al judeţului. „După ce am cunoscut mai bine cine e şi ce face domnul Vladimir Brylynskei, am fost ferm convinsă că el este persoana cea mai îndreptăţită să primească această Diplomă de Excelenţă. Ea reprezintă în esenţă, o recunoaştere din partea oamenilor simpli şi cred că acest tip de recunoaştere este apreciată cel mai mult de domnul Brylynskei, mai mult decât orice rang primi din partea oricărei autorităţi”

La finalul ceremoniei, cei prezenţi au ciocnit o cupă de şampanie.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole