Primăria Municipiului Hunedoara organizează marţi, 21 ianuarie 2014, ora 12.00, o festivitate de comemorare a atletei, Maria Cioncan.
Comemorarea va avea loc la bustul regretatei sportive, situat lângă Parcul Corvin, unde se vor depune coroane de flori. Fostul antrenor al atletei, Ştefan Beregszaszi, alături de fosta atletă, Marieta Ilcu, vor fi prezenţi la festivitate.

Maria Cioncan a fost numită „Cetăţean de Onoare” al municipiului Hunedoara în urma reprezentării României la Jocurile Olimpice de la Atena care s-au desfăşurat în cursul lunii august 2004, unde s-a calificat la proba de 800 m şi a câştigat medalia de bronz în finala probei de 1500 m. A fost prima sportivă legitimată la un club din municipiul Hunedoara, care a obţinut o medalie la Jocurile Olimpice.
Atleta Maria Cioncan a decedat pe data de 21 ianuarie 2007, într-un accident de maşină în Bulgaria.