Biblioteca Județeană organizează gratuit în perioada care urmează următoarele activități destinate utilizatorilor:
• Cursul „Managementul comunicării și al relațiilor publice” (o grupă a câte 14 locuri), care se va desfășura în perioada 16.04.2018 – 18.04.2018, între orele 13.00 și 17.00. Absolvenții vor primi certificat de participare. Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 8.30 și 16.00, vineri între orele 8.30 și 13.30, în perioada 12.03.2018 – 31.03.2018, pe baza actului de identitate.
• Curs de Bridge (număr nelimitat de locuri), care se adresează atât tinerilor cu vârsta de minimum 10 ani, cât și adulților. Bridge-ul reprezintă un instrument de dezvoltare personală, participanții învățând să ia o decizie într-un cadru cu legi, drepturi și libertăți, să facă un plan și să aplice o strategie pentru a realiza acest plan în pofida opoziției adversarilor. Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 8.30 și 16.00, vineri între orele 8.30 și 13.30, în perioada 12.03.2018 – 31.03.2018, pe baza certificatului de naștere/actului de identitate.