De la Caracal la Borșa

EDITORIAL – Tudor DUNCA

        Pe bună dreptate, opinia publică din România a fost și încă este realmente îngrozită de recentele evenimente tragice de la Caracal, unde se presupune că un ucigaș în serie (oare?) ar fi omorât două tinere, în ultimele luni. Însă, această ipoteză e doar una dintre variantele vehiculate – mai ales în media – și probabil sunt luate în calcul toate pistele și cercetate serios de către anchetatori.
Chiar dacă cele întâmplate nu au fost încă pe deplin elucidate, o concluzie care poate fi trasă deocamdată, din rezultatele de până acum,
este aceea a unei foarte grave disfuncționalități a instituțiilor statului, în special a unor instituții anume, în acest caz, care au datoria să apere siguranța și viața cetățeanului. Oricare ar fi acel cetățean român, indiferent cine ar fi și de unde, indiferent de vârstă, indiferent de funcția ocupată, de statutul său social ș.a.m.d. Fiindcă absolut toți cetățenii au aceleași drepturi și obligații în și față de societate, fără excepție.
În aceeași ordine de idei, iată un alt caz extrem de grav, care efectiv m-a uluit, m-a întristat profund și mi-a lăsat un gust foarte amar.
Luna trecută a avut loc și în Maramureș, la Borșa, un caz tragic care probează, exact la fel, încă o dată, din păcate, funcționarea defectuoasă a instituțiilor statului. Alte instituții față de cazul Caracal, dar esența problemei e aceeași, adică exact aceleași disfuncționalități greu de înțeles, multe greșeli în lanț, tot cu grave consecințe. Este vorba despre turistul care a murit în Munții Rodnei și care ar fi putut, probabil, să fie salvat dacă salvamontiștii ar fi putut ajunge mai devreme la locul cu pricina. Ce s-a întâmplat? Conform mass-media, ”cele două maşini de intervenție fuseseră puse sub sechestru”. O decizie absolut incredibilă, pe care, fără nicio reținere, o calific drept imbecilă și, implicit, criminală!
Întâmplarea face să-l fi cunoscut bine pe acel turist ghinionist, un inginer talentat, inteligent, sportiv și cu un remarcabil simț al umorului. Sunt foarte trist și indignat că așa ceva s-a putut întâmpla în județul pe care îl iubim atât de mult și de care suntem mândri…
Cred că se cuvine să fie anchetate de urgență cele întâmplate și să se ia acele măsuri care să împiedice repetarea unor asemenea erori. Oricât de drastice ar trebui să fie măsurile ce se impun, acestea trebuie luate fără întârziere și fără ezitare!

Tudor DUNCA

ArticoleRecomandate

Lasă un comentariu

Recomandari din RubricaEditoriale