EDITORIAL – Ananei GAGNIUC

Despre un lucru rar se spune la noi că „nu se găsește pe toate gardurile”. Un raționament simplu ar conduce la concluzia că șansa de a găsi mai lesne ceva „rar” crește odată cu numărul și lungimea gardurilor. De aici, apetența unor autorități de a construi astfel de împrejmuiri, fără altă justificare coerentă. Așa se face că în Ungaria se construiește un gard la granița cu Serbia, având o fundație de 1,5m și o înălțime de 3m. Deși lucrările au fost începute abia la mijlocul lunii iulie, iar gardul are o lungime de 175 km, autoritățile s-au lăudat că va fi finalizat până în 1 septembrie. Motivația de ochii Europei e că astfel se urmărește stăvilirea afluxului de imigranţi ilegali care intră în Ungaria. Numai că e greu să legi pe cineva de gard (= prostești, păcălești), căci automat sari gardul (= depășești limitele admise). Ca atare, construcția gardului a generat proteste din partea Serbiei, a Agenției ONU pentru refugiați, a fost criticată de Uniunea Europeană şi de organizaţii pentru drepturile omului. Reacția e normală, ca de fiecare dată când cineva vâră bățul prin gard pentru a întărâta dulăii cei mari. Și decât a nimeri cu oiștea-n gard (= a face o gafă, o prostie), pentru Viktor Orban e preferabil a lega de gard (= a renunța, a abandona) proiectul, înainte ca organizațiile internaționale să facă gard viu în fața gardului mort. E mort la propriu, căci e din sârmă, chiar și ghimpată la extremitatea de sus. Dar și la figurat, adică inutil, căci călăuzele vor găsi alte trasee, atâta doar că imigranții vor plăti mai mult pentru ghidare.
Să scoți din circuitul agricol 960.000 mp, pentru care statul mai și plătește (o taxă inițială și apoi o taxă de utilizare de 0,5 euro/mp) pentru un gard fără rost (fie el și înalt ca bradul) înseamnă să fii prost ca gardul. Dar poate se dorește editarea unei ediții revizuite și adăugite a scriitorului Rath-Vegh Istvan – „Istoria culturală a prostiei omenești” – care să consemneze și acest gard. Căci altfel nu are cum rămâne în istorie, precum minunea Zidului chinezesc. Cel mult, lumea – evident, cea civilizată – se va minuna. Și va dezlega caii de la gard (= va găsi o ieșire din încurcătură). Și, cu un drum, va mai pune gard la gura (= va impune tăcere) lui Viktor Orban în privința multiplelor sale ziceri antieuropene și antidemocratice. Domn care ar trebui să mai arunce ochiul peste gardul vecinilor, ca să realizeze că democrația nu-i pe toate gardurile. Nici măcar pe cele pe care le construiește singur.