Deva: Consfătuirea județeană a profesorilor de Religie

Debutul anului școlar 2015-2016 a prilejuit și prima consfătuire a profesorilor de Religie din Episcopia Devei și Hunedoarei care a avut loc pe 24 septembrie 2015, în clădirea Inspectoratului Școlar Județean din Deva. Cadrele didactice s-au bucurat de prezența Întâistătătorului Eparhiei, Preasfințitul Părinte Dr. Gurie Georgiu, care i-a binecuvântat și care, încă de la început, a ținut să precizeze că este o întâlnire de familie, o întâlnire non-formală, unde trebuie să fie prezentă bucuria revederii cu distinșii profesori. În cuvântul ținut, Chiriarhul locului a ținut să puncteze pe scurt gândurile pe care le are la început de an școlar. În primul rând, nu și-a ascuns mâhnirea pentru acei copii și părinți, care au refuzat să participe la ora de Religie – chiar dacă sunt foarte puțini, durerea este că lumina Evangheliei nu mai poate ajunge până la ei, prin misiunea profesorului de Religie. Apoi i-a încurajat pe cei prezenți făcându-i conștienți de chemarea pe care le-a făcut-o Însuși Hristos Domnul, de a fi trimișii Lui în instituțiile de învățământ: ”Dumneavoastră”, a subliniat Preasfinția Sa, ”sunteți ca niște preoți, sunteți preoți nehirotoniți pe care Biserica i-a trimis pentru răspândirea veștii cele bune, a mântuirii. Chiar dacă sunteți și femei și bărbați, sunteți preoții nehirotoniți ai noștri”. De asemenea, a subliniat păstrarea legăturii permanente cu preotul paroh din teritoriu, să-l invite la ora de Religie pentru a răspunde diferitelor întrebări și nedumeriri ale tinerilor, pentru a-i îndruma și spovedi; la rândul lor, tinerii să pășească în biserică alături de profesorul de Religie, pentru ca ora să își atingă scopul ei de trăire creștinească și nu doar să se rezume la o simplă prezentare de informații. La finalul cuvântului, Preasfințitul Părinte Gurie a amintit de Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) și de importantul rol pe care îl are în societatea noastră tot mai secularizată, îndemnând profesorii de Religie să prezinte obiectivele acesteia părinților care au elevi în școlile hunedorene.

Amfitrionul acestei ședințe, PC Pr. Dr. Gabriel-Valeriu Basa, inspectorul pentru Religie din cadrul Inspectoratului Județean Hunedoara, le-a amintit distinșilor profesori că elevii cred în ei, amintind de cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: ”Copiii nu sunt locuri unde să se depoziteze cunoștințe ci sunt candele care trebuie îngrijite”. ”Religia”, a mai spus preacucernicia sa, ”face parte din ființa poporului nostru, interzicerea ei fiind ca o smulgere a limbii, ca o dezrădăcinare a unui copac. De aceea nu ne-am făcut griji în legătură cu prezența copiilor și a tinerilor la ora de Religie. Îmbucurător este că s-a reușit schimbarea legii în sensul că elevul trebuie să facă o singură dată înscriere pentru ora de Religie, pentru întregul proces educațional”.

La rândul său, PC Pr. Radu Trifon, consilierul pentru Învățământ și Activități cu Tineretul, din cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, a mulțumit Preasfinției Sale pentru grija față de educația creștină a celor mai mici din școală, fiecare profesor primind din partea acestuia două seturi de fișe pentru clasele pregătitoare. Pentru o înlesnire a colaborării dintre profesorii de Religie și societate s-au creat diferite instrumente care ar trebui promovate: APOR, Asociația Profesorilor de Religie și posibilitatea de a se încheia parteneriate cu parohiile: ”Toate acestea sunt pentru respectarea cadrului legal și pentru a se putea păstra legăturile firești dintre părintele copilului, preot și profesor. Colaborarea pentru o dezvoltare normală și armonioasă a copilului, trebuie deci, să fie întreită – Parohie, Școală și părinți”, a subliniat preacucernicia sa. În finalul consfătuirii, părintele inspector Gabriel Basa a prezentat obiectivele și metodologia orei de Religie și a avut un dialog cu distinșii profesori.

În numele întregului Centru Eparhial, Preasfințitul Părinte Gurie i-a felicitat pe cei prezenți pentru atașamentul față de Biserică și valorile ei, și i-a încurajat să fie misionari adevărați ai lui Hristos, asigurându-i de toată căldura părintească și de rugăciunile sale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole