Deva: Recital „Eminescu”, cu Ion Caramitru și Aurelian-Octav Popa

Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a ajuns anul acesta la cea de-a V-a editie a manifestarii omagiale desfasurate sub genericul „Eminesciana”.

La fiecare mijloc de ianuarie, de ziua nasterii Poetului National, de Ziua Culturii Romane, se organizeaza activitati menite sa pastreze vie in sufletele noastre opera lui Mihai Eminescu. Anul acesta, manifestarile din ziua de 15 ianuarie se vor desfasura dupa urmatorul program:

Ora 10.00, in Parcul Cetatii Deva se va rosti un cuvant de evocare, urmat de corul „Lira” al Liceului de Arte „Sigismund Toduta” din Deva, condus de prof. Iov Lazar, care va oferi un florilegiu de cantece pe versuri de Eminescu si, in final, se vor depune flori la statuia poetului.

Ora 13.00, in Sala de lectura a Bibliotecii Judetene va avea loc un concurs cu tema Nemuritorul Eminescu la care vor lua parte elevi din liceele din Deva.

Ora 18.00, in sala Teatrului de Arta din Deva se va desfasura spectacolul de poezie si muzica „Dor de Eminescu”, un moment de puternica vibratie artistica marcat de participarea extraordinara a doi mari artisti: actorul Ion Caramitru va recita versuri eminesciene, acompaniat de clarinetistul Aurelian-Octav Popa.

Poezia si muzica se vor ingemana intr-o formula scenica originala, in care cuvantul rostit se va impleti cu acordurile clarinetului, rezultatul fiind un spectacol cu totul deosebit. Va fi momentul de maxima incarcatura emotionala, prezenta celor doua mari personalitati fiind un eveniment cu totul special pentru toti iubitorii de poezie, de frumos, pentru toti cei care il iubesc pe Eminescu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole