Devenii cer schimbarea setărilor la semafoarele din localitate

Funcționarea sistemului de semaforizare din Deva a fost subiect de discuție astăzi, la sediul primăriei, între reprezentanţii administraţiei publice locale şi cei ai societăţii civile. Acţiunea a fost iniţiată de Grupul Civitas, din Deva, care a lansat o petiţie on line în vederea schimbării modului de lucru a semafoarelor.
“Împreună cu administraţia locală am convenit să avem o întâlnire periodică la trei luni, pentru a vedea care e stadiul problemelor şi soluţiilor prezentate de către noi”, a precizat într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, Marius Bota, unul dintre inițiatorii constituirii grupului Civitas din Deva. Membrii Civitas consideră că prin modificarea timpilor de aşteptare la semafoare, traficul rutier va deveni mai fluent, iar pietonii vor aştepta, şi ei, mai puţin, pentru a putea trece strada în siguranţă.
Grupul de Inițiativă ”CIVITAS” Deva a luat naștere din necesitatea implicării societății civile în viața comunității din Deva, având ca scop realizarea unei mai bune colaborări între cetățean și administrația locală. Fiecare actiune, idee, propunere sau implicare se face pe bază de voluntariat.
Dezbaterea de astăzi de la sediul primăriei municipiului reședință de județ a început la ora 13.00 și a durat aproximativ o oră.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole