La inițiativa prefecților județelor Hunedoara și Timiș a avut loc o întâlnire de lucru pentru evaluarea în teren a stării Drumului Național 68A, la limita dintre județele Timiș și Hunedoara.
Prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely și prefectul județului Timiș, Eva Andreaș, însoțiți de reprezentanți ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara și ai Regionalei CFR Infrastructură Timișoara, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara au verificat starea carosabilului pe tronsonul de drum național care tranzitează cele două județe. În cadrul întâlnirii s-a convenit asupra procedurii de intervenție în cazul accidentelor de natura situațiilor de urgență, și nu numai, în așa fel încât timpii de staționare să fie cât mai reduși.

Împreună cu reprezentanții Regionalei CFR Infrastructură Timișoara și DRDP Timișoara s-a discutat problema trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Ohaba și s-au stabilit măsuri de reabilitare în perioada următoare. A fost dezbătută mobilizarea și coordonarea poliției rutiere din cele două județe pentru fluidizarea traficului. Au fost analizate și posibilitățile de deviere a traficului în condițiile unor blocaje rutiere cauzate de afluxul mare de participanți la trafic în perioada sărbătorilor pascale sau eventuale evenimente.

Nu în ultimul rând, la întâlnire a fost discutat programul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere în perioada sărbătorilor, în așa fel încât aceste lucrări să nu îngreuneze traficul.