Pe Valea Crişului Alb, în judeţele Hunedoara şi Arad, mai dăinuie încă o tradiţie foarte veche, ce presupune plantarea în preajma unei biserici din lemn a unui copac, de regulă un gorunet. Acesta, în deceniile şi secolele următoare, nu numai că dădea umbra celor ce se aflau lângă mormintele din jurul bisericii, ci apăra sfântul lăcaş de pericolul trăznetelor, constituind un autentic „paratrăznet” natural. De aceea, se plantau specii de copaci care dobândeau coroană deschisă şi înălţime apreciabilă, la numai câteva decenii de la plantare.

 

Aşa s-a fi întâmplat la Ioneşti, Ocişor, Ociu, Basarabasa, Brotuna, Prăvăleni, Ţebea, unde falnicii „goruni de trăznet” stau de strajă bisericilor de lemn, spre a nu fi atinse de săgeţile de foc ale trăznetelor. O astfel de utilitate iniţială o va fi avut-o şi istoricul Gorun de la Ţebea, în urmă cu peste patru veacuri.

În cazul satului Ocişor (com. Vaţa de Jos), potrivit diametrului şi circumferinţei măsurate, „gorunul de trăznet” are o vârstă cuprinsă între 250-240 de ani, ceea ce confirmă odată în plus ridicarea bisericii bisericii monument istoric de aici, în jurul anului 1761. În satul vecin – Ioneşti, „gorunul de trăznet” are o vârstă de circa trei veacuri şi jumătate.

Ne putem închipui, oare, la câte evenimente şi întâmplări au fost martori muţi aceşti falnici străjeri de biserici?

 Dorin Petresc