Hunedoara: Minori identificaţi de poliţişti, la scurt timp după ce au comis o infracţiune de tâlhărie

În data de 23.09.2019, în jurul orei 11:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către o hunedoreancă despre faptul că soțul ei, în vârstă de 68 de ani, a fost agresat de trei tineri, în timp ce se deplasa de la domiciliu spre sediul unei unităţi bancare din localitate și i-au fost sustraşi 40 de lei.
Poliţiştii care s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea de cercetări au stabilit faptul că persoana vătămată (cu probleme medicale) a fost abordată de un minor care i-a cerut bani, iar în momentul în care l-a refuzat, acesta l-a lovit cu pumnul în față. În urma loviturii, hunedoreanul a căzut (moment în care minorul a fugit), iar alţi doi minori, sub pretextul că îl ajută să se ridice, i-au sustras din buzunarul gecii 40 de lei.
În urma activităților desfășurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au identificat prezumtivii autori ai infracțiunii de tâlhărie reclamate. Aceştia sunt trei minori din municipiul Hunedoara (unul în vârstă de 14 ani și doi minori nejustițiabili, ambii în vârstă de 12 ani).
Faţă de minorul în vârstă de 14 ani, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Hunedoara.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a minorilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole