Hunedoara: Tichetele sociale pentru gradiniță se acorda din acest an

Copiii care provin din familii fara posibilitati si care vor frecventa zilnic gradinita vor primi un stimulent educational, potrivit unui act normativ intrat recent in vigoare. Prevederile documentului stabilesc ca pentru fiecare copil se vor acorda tichete sociale in valoare de 50 de lei/luna, ce vor putea fi folosite de parinti pentru a cumpara celor mici mancare, haine si rechizite. Cererile pentru acordarea tichetelor in acest an scolar trebuie depuse de unul dintre parinti, la primaria din localitatea de domiciliu, pana la finalul lunii aprilie, iar modelul unei astfel de cereri poate fi descarcat din acest articol.
Legea nr. 248/2015 privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost publicata la inceputul lunii noiembrie 2015 in Monitorul Oficial, iar prevederile actului normativ au intrat recent in vigoare.
Totusi, pentru se putea aplica, documentul avea nevoie si de norme metodologice de aplicare. Acestea au fost aprobate printr-o Hotarare de Guvern, iar pe 25 ianuarie, inMonitorul Oficial, Partea I, nr. 54 a fost publicata HG nr. 15/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate si a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru gradinita, act normativ care a si intrat in vigoare la momentul aparitiei.
Astfel, odata incheiat parcursul legislativ al actului normativ, de prevederile acestuia vor putea beneficia de-acum toti parintii cu venituri modeste care isi vor duce copiii la gradinita, acestora fiindu-le oferite tichete sociale conditionate de prezenta zilnica a celor mici la cursuri. Potrivit informatiilor furnizate de Guvern, prin intermediul unui comunicat de presa, vor exista aproximativ 111.000 de beneficiari ai stimulentului educational.
Concret, tichetele sociale se acorda incepand cu anul scolar 2015-2016, iar cererile pentru acestea pot fi depuse de parinti pana la finele lunii aprilie, asa cum au afirmat, la solicitarea AvocatNet.ro, reprezentantii Ministerului Muncii.
Important! Conform prevederilor din Codul fiscal, stimulentul educational nu este inclus in veniturile salariale si nu este impozabil. In plus, acesta nu se ia in calcul la stabilirea unor obligatii legale de intretinere sau la stabilirea veniturilor in baza carora se acorda beneficii de asistenta sociala sau alte prestatii sociale, si nu se urmareste silit decat pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu acelasi titlu.
Cine va beneficia, mai exact, de acordarea stimulentului educational?
Potrivit documentului care aproba normele de aplicare a legii, de stimulentul educational acordat sub forma de tichete sociale vor beneficia copiii din familii defavorizate, cetateni romani, care au domiciliul sau resedinta in Romania, in vederea cresterii accesului la educatie al acestora.
De asemenea, actul normativ stabileste ca stimulentul se acorda si copiilor din familii defavorizate, cetateni romani, fara domiciliu sau locuinta (persoane fara adapost), numai pe perioada in care se afla in evidenta serviciilor publice de asistenta sociala de la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale in care traiesc.
In plus, de acordarea tichetelor sociale pot beneficia, potrivit dispozitiilor legale, si copiii din familii defavorizate care nu au cetatenie romana, daca se afla in una dintre urmatoarele situatii:
• sunt cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spatiului Economic European, ai Confederatiei Elvetiene sau straini, denumiti in continuare straini, pe perioada in care au domiciliul ori, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legislatiei romane;
• sunt cetateni straini sau apatrizi carora li s-a acordat, in conditiile legii, o forma de protectie;
• sunt apatrizi care au domiciliul sau, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legii.
Normele metodologice stabilesc ca de stimulentul educational beneficiaza copiii din familiile defavorizate, formate din sot, sotie si copiii aflati in intretinerea acestora, care locuiesc impreuna. Totodata, aceleasi beneficii pot fi acordate si copiilor aflati in intretinerea uneipersoane singure, prin care se intelege persoana aflata in una dintre urmatoarele situatii:
• este necasatorita;
• este vaduva;
• este divortata;
• are sotul/sotia declarat/declarata disparut/disparuta prin hotarare judecatoreasca;
• are sotul/sotia arestat/arestata preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativa de libertate si nu participa la intretinerea copiilor;
• nu a implinit varsta de 18 ani si se afla in una dintre situatiile prezentate mai sus;
• a fost numita tutore sau i s-au incredintat ori i s-au dat in plasament unul sau mai multi copii si se afla in una dintre situatiile amintite anterior.
Important! Potrivit actului normativ, este considerata familie si situatia in care cei doi parteneri nu sunt casatoriti, dar au copii impreuna sau copii ai unuia dintre ei, care locuiesc si gospodaresc impreuna.
Fiecare tichet social va valora cel putin 50 de lei
Potrivit Legii nr. 248/2015 privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate, care intra duminica in vigoare, valoarea nominala lunara minima a stimulentului educational este de 0,1 ISR (indicator social de referinta), pentru fiecare copil inscris la gradinita, beneficiar al stimulentului.
Cum valoarea ISR este acum de 500 de lei, fiecare copil inscris in program va beneficia de cel putin 50 de lei pe luna.
Nota: In forma adoptata de Senat la sfarsitul lunii iunie 2015 era prevazut ca, in anumite cazuri, autoritatile administratiei publice locale puteau aproba alocarea unui sprijin cu o valoare nominala mai mare decat valoarea minima. Aceasta dispozitie a fost eliminata de deputati, la inceputul lunii octombrie, pentru a evita discriminarea intre copii, prin valori diferite ale stimulentului educational, dupa cum este explicat in raportul comun al Comisiei pentru munca si protectie sociala si al Comisiei pentru administratie publica si amenajarea teritoriului.
Care sunt conditiile in care se pot oferi aceste ajutoare si din ce moment vor fi acordati banii?
Pentru a putea beneficia de stimulentele educationale oferite de stat copiilor din familii sarace, vor trebui indeplinite urmatoarele conditii:
• varsta minima a copilului sa fie de trei ani, implinita oricand pe parcursul anului scolar curent – copiii pot fi inscrisi la gradinita si inainte sa implineasca varsta de trei ani, daca spatiul o permite, dar devin eligibili in luna in care implinesc varsta de trei ani;
• copilul sa nu fie mai mare de sase ani, varsta implinita dupa data de 1 septembrie a anului scolar curent;
• venitul lunar pe membru de familie sa fie de cel mult 284 de lei (de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o singura persoana).
Actul normativ citat prevede ca stimulentele educationale vor fi acordate sub formatichetelor sociale, incepand cu luna in care beneficiarul indeplineste criteriile de eligibilitate, pe baza de cerere si declaratie pe propria raspundere, insotite de actele doveditoare privind componenta familiei, veniturile acesteia si inscrierea/frecventarea activitatilor organizate de gradinita. Anexat acestui articol gasiti un model de cerere pentru acordarea tichetelor sociale.
Documentatia se depunde de unul dintre parinti, reprezentantul legal al copilului sau, dupa caz, persoana desemnata de parinte sa intretina copilul.
Atentie! Cererea si declaratia pe propria raspundere, insotite de documentele justificative, se inregistreaza si se depun la primaria comunei, orasului, municipiului sau sectorului (pentru municipiul Bucuresti) in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta familia, pana la data de 20 decembrie a fiecarui an calendaristic.
Pentru anul scolar in curs, cererile, insotite de documentele justificative, se pot depune pana la data de 30 aprilie, dupa cum Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice a raspuns unei solicitari AvocatNet.ro.
Potrivit normelor metodologice de aplicare a legii, stimulentul sub forma de tichet social se acorda pentru perioada septembrie-iunie, practic perioada in care copilul participa la activitatile organizate in cadrul unitatilor din invatamantul prescolar (gradinite cu program normal, prelungit si saptamanal, inclusiv gradinitele speciale).
Totodata, documentul stabileste ca acordarea tichetelor sociale va fi conditionata defrecventa regulata la gradinita a copiilor, evidenta in acest sens urmand a fi tinuta de educatori.
Astfel, copiii vor trebuie sa fie prezenti zilnic la gradinita, cu exceptia absentelor motivate, ce pot fi de doua feluri:
• absente medicale – motivate, pentru care parintii trebuie sa aduca scutiri medicale corespunzatoare perioadei in care copiii au lipsit;
• invoiri – cei mici pot fi invoiti de parinti maximum trei zile pe luna, cu conditia anuntarii cadrelor didactice.
Atentie! Pentru a primi tichetele sociale, absentele copiilor, fie ele si motivate, nu trebuie sa depaseasca 50% din totalul zilelor de gradinita. Doar in caz exceptional, o singura data intr-un an scolar, copiii vor putea beneficia de tichete sociale si daca in luna monitorizata au lipsit mai mult de jumatate din zilele de gradinita, din motive medicale.
In alta ordine de idei, Ministerul Finantelor Publice a publicat recent, in dezbatere publica, unProiect de Ordin pentru aprobarea procedurii de emitere si a modelului tichetului social pentru copiii din gradinite, beneficiari ai stimulentului educational.
Nota: Potrivit normelor de aplicare a actului normativ, pentru anul scolar 2015-2016, prezenta se va nota conform procedurii transmise de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, incepand cu data de 15 februarie, respectiv inceputul semestrului al II-lea, conform structurii anului scolar.
Cu banii primiti, parintii vor cumpara alimente, imbracaminte sau rechizite
Tichetele sociale vor putea fi folosite pentru achizitionarea produselor alimentare si/sau de igiena, a produselor de imbracaminte si a rechizitelor.
Actul normativ interzice transformarea tichetelor in bani si utilizarea acestora pentru achizitionarea bauturilor alcoolice sau a tigarilor. Cei care vor incalca aceste reguli nu vor mai fi sprijiniti, iar titularul dreptului va trebui sa returneze banii autoritatilor.
Nota: Conform informatiilor furnizate redactiei noastre de Ministerul Muncii, acordarea efectiva a tichetelor se va produce dupa analiza solicitarilor inregistrate din punct de vedere al eligibilitatii beneficiarilor si tinand cont de perioada necesara pentru indeplinirea conditiilor legale privind achizitionarea serviciilor de tiparire si gestionare a tichetelor sociale. Din aceste motive, nu se poate estima o data de la care tichetele vor fi distribuite, aceasta variind de la o unitate administrativ teritoriala la alta.

foto: OvidiuRo

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole