Hunedoreni cercetați pentru evaziune fiscală cu fier vechi

Poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Hunedoara efectuează cercetări în cauza privind pe MARIUS C., de 27 de ani, din municipiul Hunedoara, cu privire la care au stabilit faptul că, în cursul anilor 2009 – 2010, a valorificat la o societate comercială cu profil de activitate colectarea deşeurilor metalice de la populaţie cantitatea de 9.350 kg. deșeuri metalice, pentru care a încasat peste 6.890 lei. Suspectul a declarat în fals provenienţa acesteia, iar suma obţinută nu a declarat-o organelor fiscale şi nu a achitat contribuţia datorată statului sub formă de impozit pe venit.
De asemenea, se efectuează cercetări şi în cauza privind pe IOAN C., de 35 de ani, din Hunedoara, care, în cursul anilor 2009 – 2010 a valorificat la o societate comerciala cu profil de activitate colectarea deşeurilor metalice cantitatea de 12.827 kg., pentru acestea încasând peste 7.480 lei.
Suspectul a declarat în fals provenienţa acesteia, iar suma obţinută nu a declarat-o organelor fiscale şi nu a achitat contribuţia datorată statului sub formă de impozit pe venit.
Celor în cauză li s-au întocmit dosare de cercetare penală, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, fiind cercetați în stare de libertate

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole