Iată un vers ce se regãseşte într-un slagãr al unui arhicunoscut cantautor român,Victor Socaciu.Te înfioarã cât adevãr ascunde acest stih! Ce macabrã dorinţã s-a salãşluit în creieraşul unor semeni ai noştri!

Iar cum cei micuţi asimilieazã tot ceea ce reiese din al nostru comportament, ei se prevaleazã de faptul că, inclusiv în postura de elevi, sunt datori sã imite-maimuţăreşte-conduita familialã, civică şsi profesională a aduţilor.
Drept pentru care, sub neîncetatul asediu al inepţiei, elevul îşi pierde genuinele instincte morale şi devine brusc o disonantă copie a mârlănismului , mârlănism mult prea fecund în spaţiul pe care îl numim încã România.
Si cum nu s-ar manifesta astfel, dacã un dascăl care îşi cere drepturile salarile ce i se cuvin de drept este acuzat de subminarea economiei naţionale, dacă părinţii au mai mari drepturi în instituţiile de învaţământ decât profesorii, dacă elevii sunt, chipurile, stresaţi, supuşi riscului unor afecţiuni psihice grave atunci când un cadru didactic ridică tonul pentru a se face auzit în hărmălaia pe care precucernicii elevi o provoacă?!
Culmea, dascălul nu are motive sa fie stresat! El e, bine mersi!, la cheremul celui ce se pretinde elev, el poate fi hulit, batjocorit şi intimidat pentru că aşa vrea ţâncul al cãrui singur scop în viaţă este acela de a deveni un idiot, dar un idiot cu bani. Iar în spijinul năzuinţei sale măreţe vin conturile tatei(sau ale mamei, dupã caz).
Cunosc, personal, cadre didactice ce au plăãtit amenzi grase pentru simplul motiv cã „au molestat psihic” minusculul cerebel al plodului plin de bani, de ifose si-inevitabil-prostie. Unele astfel de specimene nu au avut bani, dar prostie cât cuprinde!
De aemenea ,stiu un elev din „ilustra” mea carierã de profesor, o „personalitate”, care, pentru a-mi demonstra că şi adjectivul „verde” este, de fapt , substantiv (atât a reţinut în clasă, la cursuri, cã substantivul este numărabil), mi-a rãspuns nonşalant: „Verde este substantiv pentru cã se poate numãra: un verde, doi verzi.” A vrut, probabil, sã-mi demonstreze cã, în zilele noastre, dacã vrei să numeri, numeri si că puţin conteazã dacă acest lucru corespunde unor norme, fie ele si gramaticale. Acum este student la drept(!!!)(desi este sofer pe camion, de meserie)!!Îmi explica, într-una din zile, foarte revoltat cã „ni se cere chiar si limba englezã la noi la drept, dar nu conteazã, mergi la sfârsit de an, dai ceva, şi am si eu o hârtie, să le arăt că nu sunt aşa prost!” Ba, dragul meu, esti! Hârtia nu o să-ţi ţină loc niciodatã (dupã cum vezi, niciodata se scrie legat) de cap. Din nefericire pentru tine.
Este la fel de adevãrat că şi un caz în care persoana aflată la catedră face abuz de poziţia deţinută este regretabil si de neacceptat. Sunt însă situaţii singulare, determinate de factori obiectivi şi subiectivi(iar de cele mai multe ori reacţia -repet-regretabilã este determinată tot de efervescenţa „puberului-vedetã”). Dar atitudinea sfidătoare, totalmente deplasatã a puştilor cu aere de mafioţi sicilieni tinde să aibă caracter de generalitate în instituţiile de învăţământ din România.
Majoritatea dascălilor au în spate studii universitare si postuniversitare,  materiale de specialitate publicate, ani de vechime, experienţă, iar dacă domiile lor nu posedă o vestimentaţie de ultimă oră,  este pentru că şi-au dedicat viaţa elevilor si pentru că tu, idiotule plin de bani (ai pãrinţilor,desigur) să stii că Eminescu este cel mai mare poet român, un reper în cultura naţională şi mondială, nu un fost pilot de curse, nici nu a fost transferat pentru o sumã exorbitantã la AC Milan!
Sunt bucuros cã am trăit vremurile în care raportul profesor-elev se baza pe bun simţ, demnitate si respect.Nu este vorba de o neofobie de care aş suferi, ci de o reacţie firească în faţa acestei inechitabile stări de fapt.
Mã rog, Ţie, Doamne, nu îmi lua dramul de înţelepciune pe care îl mai am, fãcându-mã sã îmi doresc a fi prost, dar cu bani!Pentru cã nu vreau o diplomã de prost (desi cei care au „amabilitatea” de a ţi-o elibera există cu sutele), ci un înscris din care să reiasă că sunt om. Îmi este suficient.
Mă îngrozeşte ideea că astãzi a fi prost nu înseamnã a fi un nefericit rezultat al încrucişării genelor, ci este un ideal, numai aşa putând să te transfomi într-un veritabil „jmecher”(este modul „delicat” în care pronunţă aşa-zişii şmecheri)!
Ai grijã de noi, Doamne, şi restabileşte pe cât posibil adevăratele valori la locul pe care l-au ocupat secole la rând!
Raimond Petruţ