Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara, organizează în ziua de 16 decembrie 2016, la ora 11.00, la Parcul de Afaceri Simeria, Sala de conferințe, un eveniment dedicat atât copiilor, cât și publicului care nu a uitat copilăria.
Cunoscutul și îndrăgitul scriitor-actor Edy Moțățăianu își va lansa două noi volume: „Împăratul boacănelor (Sezonul I)”, „Un Miracol… de Crăciun” precum și CD-ul intitulat „Povești cu cântec(e) pentru toți Copiii… între 3… și 93 de ani”. De asemenea, publicului i se va oferi și un spectacol de teatru puzzle „Eu sunt Aladin?”, prezentat de „Trupa cu Moț… în Frunte”, trupă creată și condusă de Edy Moțățăianu.
Artistul și scriitorul Edy Moțățăianu s-a născut la Craiova, iar de la vârsta de șase ani trăiește în Deva, unde s-au stabilit părinții lui, îndrăgiți actori ai Teatrului de Revistă, cum se numea în acea vreme Teatrul de Artă. A trăit în mediul artistic, aproape de scenă, aproape de lumea fascinantă a teatrului și a personajelor sale. A îndrăgit, pe lângă literatura de toate genurile, lumea copilăriei, publicul tânăr și dragostea acestuia pentru basm și feerie. De aceea, cu talentul literar cu care e înzestrat, Edy Moțățăianu a scris numeroase cărți dedicate celor mai tineri cititori.
Cele două cărți care se lansează acum, precum și CD-ul cu cântece, sunt darurile pe care Edy Moțățăianu le așază sub bradul de Crăciun pentru toți copiii care iubesc lumea fermecată a poveștilor, care vor să asculte cântece vesele de întâmpinare a lui Moș Crăciun.
Cu prilejul acestei lansări, publicul va avea plăcutul prilej de a sta de vorbă cu autorul, de a-i pune întrebări, de a-l vedea animând îndrăgita „Trupă cu Moț… în Frunte”.