Moaștele Sfântului Nectarie din Eghina vor fi aduse în Episcopia Devei și Hunedoarei

Așa cum s-a statornicit tradiția ultimilor ani, în preajma praznicului Izvorului Tămăduirii, în Episcopia Devei și Hunedoarei vor fi aduse spre închinare părticele din Sfintele Moaște ale unor sfinți la care poporul român are mare evlavie.

Astfel, la inițiativa Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul acesta, în perioada 23 – 26 aprilie, vor fi aduse în județul Hunedoara spre închinare moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Făcătorul de minuni, odor de sfințenie care sălășluiește la Mănăstirea Radu Vodă din București.

Racla cu moaștele Sfântului Nectarie va fi însoțită de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar pe perioada prezenței în județul Hunedoara, racla va fi purtată în procesiune după următorul program:

• Miercuri, 23 aprilie, orele 17,00: Racla cu Moaștele Sfântului Nectarie va fi întâmpinată în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de joi, 24 aprilie;

• Joi, 24 aprilie 2014, orele 18,00: Racla cu Moaștele Sfântului Nectarie va fi întâmpinată la Mănăstirea Crișan, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de vineri, 25 aprilie;

• Vineri, 25 aprilie,orele 18,00: Racla cu Moaștele Sfântului Nectarie va fi întâmpinată la biserica „Duminica Tuturor Sfinților” (Catedrala Eroilor) din Hunedoara, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 26 aprilie.

Nădăjduim ca Bunul Dumnezeu, prin prezența moaștelor Sfântului Nectarie din Eghina, Făcătorul de minuni, să reverse harul Său peste Eparhia noastră și peste întreg județul Hunedoara și îi așteptăm pe credincioșii hunedoreni, în număr cât mai mare, pentru a se închina la racla cu Sfintele Moaște.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole