Orăștie: Doi minori au furat 20 kg de cablu din curtea unui cetățean

Ieri, în jurul orei 15:30, o patrula de siguranţă publică aflată în serviciu de patrulare pe strada Plantelor din Orăştie a fost sesizată de un cetăţean cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea imobilului unde locuiește, de unde au sustras un cablu electric multifilar din cupru, în greutate de aproximativ 20 kg.
În urma verificărilor efectuate, în scurt timp de la sesizare, poliţiştii au depistat doi suspecţi în vârstă de 17 ani, ambii din Orăştie, care au recunoscut că au pătruns prin escaladarea gardului în curtea casei părţii vătămate, de unde a sustras cablul electric pe care l-au transportat într-un sac de rafie și l-au ascuns într-o baracă situată pe malul râului Sibișel.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat proprietarului, iar pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole