Ieri, poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale Haţeg au fost sesizaţi de către un taximetrist în vârstă de 39 de ani cu privire la faptul că în noaptea de 17/18.09.2013, în timp ce se afla cu taximetrul într-o  parcare amenajată din zona centrală a oraşului Haţeg, a fost agresat de către doi bărbaţi, pe motiv că a refuzat să îi transporte în oraşul Călan.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi suspecţi au agresat partea vătămată şi l-au ameninţat cu cuţitul, lovindu-l şi provocându-i leziuni care necesită 17-18 zile de îngrijiri medicale.

Faţă de cei doi agresori, identificaţi ca fiind PARDALIAN Z., de 37 de ani şi fiul acestuia, PARDALIAN Z., de 18 ani, ambii din Haţeg, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara.

Cei doi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire sau alte violenţe, ameninţare şi port fără drept de cuţit în loc public.