Doliu în politica românească în a treia zi de Crăciun! Vlad Hogea, un tânăr politician din Iași a încetat sâmbătă din viață, la numai 37 de ani, în urma unui infarct.
În ultima perioadă, Vlad Hogea se implicase, în proiectul Partidului România Unită (PRU), însă n-a mai apucat să-și vadă visul dus până la capăt. Amintim că Vlad Hogea a fost ales deputat pe listele PRM la doar 23 de ani și era considerat un politician cu idei inovatoare. În urmă cu trei ani, s-a născut ideea necesității apariției unei noi formațiuni pe eșichierul politic românesc, idee lansată de însuși liderul formațiunii PRU Bogdan Diaconu. Bogdan Diaconu a fost ales deputat din partea PSD, dar este singurul politician social-democrat care a părăsit formațiunea, chiar dacă încă acest partid din arcul guvernamental (PSD) se află la putere.
Președintele PRU Bogdan Diaconu a declarat pentru Transilvania-tv.ro, că regretă dispariția politicianului Vlad Hogea, despre care nu are decât cuvinte de laudă. ” Vlad Hogea a plecat din PRM în 2007. Din 2011 vorbim despre acest proiect. Este o pierdere uriașă pentru mine ca prieten și camarad! Este o pierdere uriașă pentru PRU! Dacă eu sunt „tatăl” PRU, atunci el este cu siguranță „mama” Partidului România Unită! PRU a fost, este, și va fi „copilul” politic al meu și al lui Vlad Hogea! PRU este suma ideilor, speranțelor și valorilor în care credem cu tărie amândoi! Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l ierte!” este mesajul liderului PRU Bogdan Diaconu.
Vasile Vlașin vicepreședintele Partidului România Unită (PRU) și cel care coordonează activitatea formațiunii pentru Regiunea Nord-Vest, a spus și el pentru site-ul nostru că este devastat după decesul colegului său de partid. Mai mult, Vlașin susține că Hogea a fost ca și un frate pentru el. ”Vlad a fost prim – vicepreședinte la nivel național! Evident că partidul suferă prin plecarea lui (…), pentru mine a fost ca un frate. De 15 ani suntem pe aceeași baricadă, în multiple proiecte comune. Sunt devastat!” a conchis vicepreședintele Vasile Vlașin.

Andreea POCOL