În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.

Acest Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în Hristos. Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.

Şi dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Şi topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăşi aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda,reginaFrancilor (sec. V-VI).

Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi fraţi ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii) se băteau pentru a-şi împărţi Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi ceilalţi suverani burgunzi erau părtaşi ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinţii şi a trăit pios la Geneva. Tânăra şi frumoasa prinţesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a consfinţi alianţa poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492). Prin blândeţea şi exemplul felului său de a se purta plin de virtute, reginaavea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis continua să rămână surd la îndemnurile soţiei sale, până în ziua în care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă „Dumnezeului lui Clotilda” şi îi promise să accepte botezul dacă îl va ajuta să iasă învingător. Francii triumfară iar regele îşi ţinu promisiunea şi, după ce a primit învăţătura catehezei de la Sfântul Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al oraşului Reims (prăznuit la 1 octombrie). Botezul luiClovis şi al altor trei mii de nobili şi soldaţi franci împreună cu el, a deschis calea încreştinării poporului său, menit să devină o naţiune creştină cu un viitor promiţător.

Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenţă faţă de duşmanii săi şi respectul faţă de instituţia Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămăşiţele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.

La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea îşi petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. Deţinând o mare avere, îţi răspândi binefacerile peste numeroase Biserici şi Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : „Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (…) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăţiilor, nici ambiţiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinţă la harul Duhului Sfânt”. A dat atât de mult încât la moartea sa – se spune – nu mai avea nimic ce să împartă altora.

Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilaşi ai acestuia la Tours. Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire, şi Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puşi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puţin timp află cu groază că fuseseră asasinaţi de către unchii lor, unul singur dintre copii reuşind să se refugieze într-o mănăstire. În aceeaşi perioadă îşi pierdu şi fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului şi violentului rege Amalaric al vizigoţilor. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda îşi dedică întreaga viaţă cinstirii Sfântului Martin. Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa şi o furtună despărţi în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi fraţi să se împace.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire şi Childebert şi îi sfătui cu toata inima să ducă o viaţă în acord cu milostenia creştinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, îşi dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.

Model al văduvelor şi suveranelor creştine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare şi ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat peClovispentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin – simbolul Sfintei Treimi – care deveniră blazonul regilor Franţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.