Situl arheologic Sarmizegetusa Regia se închide pentru 30 de zile

În acest interval vor fi extrași arborii marcați, care prezintă pericol pentru monument, vizitatori și personalul administrației sitului.

Odată cu preluarea monumentului UNESCO în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, începând din 2013 a fost monitorizată și situația arborilor seculari din interiorul sitului. În fiecare an de atunci încoace, la fiecare furtună mai puternică, s-au înregistrat căderi de arbori, lucru care a pus în pericol integritatea monumentului, dar și viața oamenilor. Doar în cursul anului trecut, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, au căzut peste 25 de arbori în interiorul zonei administrare, arbori care au pus în pericol viața personalului care deservește zona, dar și pe cea a turiștilor, al căror număr este în continuă creștere. Mai grav este faptul că au fost distruși ireversibil 10 metri din zidul incintei militare în urma ruperii unei crengi grele. În aceste condiții, au fost identificați 103 arbori bolnavi, care au fost marcați și propuși pentru tăiere.

Operațiunile de tăiere și extragere a arborilor vor demara la începutul săptămânii viitoare și se realizează conform autorizației de exploatare, obținute în baza prevederilor legale (Ordin nr. 1540/2011) de către prestator. Potrivit autorizației, pe durata lucrărilor este necesară închiderea sitului arheologic pentru o perioadă de 30 de zile. În aceste condiții, în intervalul 22 ianuarie – 19 februarie 2018, accesul persoanelor neautorizate în sit este strict interzis.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole