În data de 19.05.2018, în jurul orei 17:30, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe bulevardul Corvin, din municipiul Hunedoara, având o concentraţie de 0,79 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În data de 20.05.2018, în jurul orei 20:50, poliţiştii Biroului Rutier Hunedoara, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere și control al traficului rutier pe șoseaua Hunedoara – Sântuhalm, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism. Acesta a încetinit în zona echipajului de poliție, după care și-a continuat deplasarea. Echipajul de poliție rutieră a plecat în urmărirea autoturismului, acesta fiind oprit la intrarea în municipiul Hunedoara.
Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Hunedoara, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l, alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În data de 20.05.2018, la ora 22:17, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată despre faptul că, pe DJ 687 D, zona serpentine Cinciș, a avut loc o tamponare.
Poliţiştii rutieri care s-au deplasat la fața locului au constat că a avut loc o tamponare între un microbuz condus un hunedorean în vârstă de 44 de ani, care circula pe direcția Cinciș – Hunedoara, și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, care circula pe direcția Teliucu Inferior – Cinciș.
Evenimentul rutier a produs doar pagube materiale, însă, în cazul tânărului, aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,94 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În plus, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.

În data de 20.05.2018, în jurul orei 01:00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au efectuat un control pe raza orașului Aninoasa (D.N.66A – intersecție Livezeni), în urma căruia au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din municipiul Vulcan, care conducea un autoturism din direcția de mers Petroșani – Vulcan.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,90 mg/l, alcool pur în aerul expirat.