Spărgători prinși în flagrant de Poliția Locală din Deva, cu ajutorul camerelor video de supraveghere

În noaptea zilei de 4 iunie 2018, o patrulă a Poliției Locale Deva a prins în flagrant doi tineri care au spart o pizzerie din centrul orașului.
Anunțați de colegul de la sediul poliției, care monitoriza camerele video montate în municipiu, că pe B-dul 1 Decembrie 1918 se dă o spargere, polițiștii locali au intervenit de urgență la locul faptei.

Doi tineri: L.P., în vârstă de 17 ani și B.F.D., în vârstă de 19 ani, reușiseră să spargă geamul de la ușa de intrare în pizzerie și să scoată afară câteva baxuri cu sticle de suc. Când i-au văzut pe polițiști, cei doi au luat-o la fugă.
După o urmărire pe străzile orașului de aproape 20 de minute, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor i-au găsit pe cei doi spărgători ascunși în curtea unei case din cartierul Progesul. Tinerii au spus că la spargere a participat și L.D., în vârstă de 17 ani care a stat de pază, în timp ce prietenii lui erau în plină acțiune.

Cei trei spărgători au fost duși de polițiștii locali la sediul Poliției Municipiului Deva, care va continua cercetările și va lua măsurile legale care se impun.

În municipiul Deva sunt montate 64 de camere video care observă permanent tot ce se întâmplă în principalele puncte ale orașului. Cu puțin timp în urmă, de Ziua Poliției Locale, Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea și-a arătat intenția de a suplimenta numărul camerelor video, pentru ca cetățenii să se simtă în siguranță.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole