Spectacolul Gărzii care aduce viață între zidurile Cetății Deva – sâmbătă, ora 11

Turiștii și localnicii care se vor afla în Cetatea Deva, sâmbătă, 31 august 2019, la ora 11:00, vor putea asista la ultimul rond al Cetății din luna august și vor avea ocazia să afle cum arată o zi din viața oștenilor Gărzii.

Rondul Cetății va avea ca punct de pornire Platforma Artilerie Vest și va continua spre podul de lemn și Poarta Cezarului, drumul de strajă, Bastionul Bethlen și cuptoarele de pâine, incluzând popasuri la cele mai importante obiective ale fortăreței veche de opt secole, considerată una dintre cele mai importante cetăți medievale din Transilvania.

Turiștii care vor însoți Garda Cetății vor afla istoria sângeroasă și legendele monumentului și vor fi invitați să participe la toate activitățile și antrenamentele ce se vor desfășura în tabăra oștenilor, amplasată pe Platforma Artilerie Vest.
De asemenea, doritorii se vor putea fotografia în echipamentul străjerilor din Garda Cetății și vor învăța să mânuiască spada și arcul.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole