Tâlhării anchetate de polițiștii din Hunedoara

În data de 22.07.2014, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara şi ai Serviciului de Acţiuni Speciale Hunedoara au efectuat o percheziţie domiciliară, în urma căreia a fost identificat un bărbat suspect de comiterea a două infracţiuni de tâlhărie, pe care le-a săvârşit împreună cu un alt suspect, în vârstă de 24 de ani, care a fost deja arestat preventiv pentru 29 de zile, în data de 2 iulie 2014.
Suspectul identificat de poliţişti este un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Hunedoara, iar infracţiunile de tâlhărie au fost comise pe raza municipiului Hunedoara, în noaptea de 21/22.06.2014.
Poliţiştii au stabilit, în urma probatoriului administrat, că cei doi suspecţi au acostat doi bărbaţi care se deplasau pe o alee pietonală din zona Şcolii Generale nr. 7 din Hunedoara şi i-au deposedat prin acte de violenţă de telefoanele mobile şi diferite sume de bani, cauzându-le un prejudiciu de 163 lei (parţial recuperat).
În aceiaşi noapte, în jurul orei 02:30, cei doi suspecţi s-au deplasat la locuinţa unei persoane vătămate din municipiul Hunedoara şi au pătruns în interior sub pretextul că verifică prezenţa unor minore în locuinţă, însă, profitând de neatenţia persoanei vătămate i-au sustras acestuia două telefoane mobile şi o pereche de încălţăminte sport, cauzând un prejudiciu total în valoare de 800 de lei.
Faţă de suspect s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au identificat şi două minore, în vârstă de 15 şi 16 ani, din municipiul Hunedoara, care, în data de 30.06.2014, împreună cu inculpatul care a fost deja arestat preventiv, au tâlhărit un bărbat din municipiul Hunedoara. Faţă de cele două minore s-a luat măsura internării în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Deva. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole