Termen prelungit pentru eliberarea tichetelor gratuite pentru transportul public local în Deva

Primăria Municipiului Deva prelungeşte cu două săptămâni perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local valabile pentru intervalul aprilie – iulie 2019.

Pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 de lei, veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva care nu îşi pot ridica tichetele gratuite pentru transportul public local până în data de 5 aprilie 2019, ca urmare a unor situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), pot intra intra în posesia acestora începând de luni, 8 aprilie 2019, până vineri, 19 aprilie 2019.

În această perioadă, biletele gratuite de călătorie se distribuie la Primăria Municipiului Deva (Piaţa Unirii, nr. 4), de luni până vineri, între orele 9:00-11:00, astfel:

-camerele 22 şi 29 – pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.000 de lei/lună;

-camera 24 – pentru veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva.

La ridicarea tichetelor gratuite de călătorie este obligatorie prezentarea actului de identitate, iar în cazul pensionarilor, şi a ultimului cupon de pensie (copie).

Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579 / int. 136, de luni până joi – între orele 8:00-16:30, şi vineri – între orele 8:00-14:00.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole