Turneul extraordinar ”Pianul călător” revine la Deva – luni, 22 aprilie

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” vă invită, luni, 22 aprilie 2019, la ora 19:00, în Sala ”Pro Arte” a Colegiului Național ”Decebal”, la un recital ”Pianul călător”, susținut în cadrul turneului extraordinar al pianistului Horia Mihail.

Anul acesta, turneul ”Pianul călător” se află la a IX-a ediție și se desfășoară în perioada 11 aprilie – 13 mai, în 14 orașe din România. Horia Mihail va susține 15 recitaluri oferind publicului o incursiune în clasicismul vienez: Sonata în si minor, HOB.XVI 32 de Haydn, Sonata în Re major KV 311 de Mozart şi celebra Sonata “Appassionata” nr. 23 în fa minor op. 57 de Beethoven.

”Pianul călător” a pornit de la o poveste descoperită în cărțile de istoria muzicii – povestea turneului lui Franz Liszt, din 1846-1847, prin ceea ce avea să devină mai târziu România.
Începând din anul 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de orașe din țară însoțit de pianul călător. În prezent, pianele călătoare puse la dispoziție de Radio România sunt încredințate comunităților din Tulcea, Caracal, Deva, Alba-Iulia și Roman.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole