141 arbori tăiați ilegal, pe raza comunei Gurasada

În data de 04.08.2013, în urma unei acţiuni a poliţiştilor Biroului Combaterea Delictelor Silvice şi a reprezentanţilor I.T.R.S.V. Timișoara, au fost identificaţi, pe raza comunei Gurasada, patru făptuitori cu privire la care s-a stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că au tăiat, fără drept, 141 arbori de diferite specii, care nu erau marcaţi anterior de personalul silvic de specialitate, conform prevederilor legale.

Faţă de cei patru se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută și pedepsită de  articolul 108 din Legea nr. 46/2008-Codul Silvic.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole