Asociaţia Zig Zag prin Romania finalizează promovarea turismului şi a educaţiei, în judeţul cu numărul 14, la Castelul Corvinilor. Cum? Prin Evenimentul Zig Zag prin Hunedoara, joi, 4 august 2016. Scopul întâlnirii este prezentarea rezultatelor a 45 de zile de promovare a turismului şi educaţiei din judeţul Hunedoara.

Judeţul Hunedoara are noi materiale de promovare turistică şi educaţională

La acest eveniment, membrii asociaţiei Zig Zag prin România („zig zagări”) vor face publice rezultatele activităţii lor în judeţul Hunedoara: hyperlapse-ul (clipul de prezentare) Zig Zag prin Hunedoara şi cartea „Zig Zag prin Hunedoara – Pământul Sacru”.

De asemenea, în program sunt incluse:
* prezentarea proiectelor active hunedorene, în domeniile turismului şi educaţiei non-formale;
* exemple de bună practica în turismul şi educaţia din judeţul Hunedoara:
* poveşti şi întâmplări reale ale echipei Zig Zag prin România, în timpul şederii în judeţul Hunedoara;
* sesiune de socializare şi schimb de contacte.

Evenimentul „Zig Zag prin Hunedoara” are loc joi, 4 august 2016, la orele 18:15, în Sala Dietei a Castelului Corvinilor. Intrarea este gratuită.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole