Inspector antifraudă din Deva trimis în judecată de DNA, sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a inculpatului COJOCARU ALEXANDRU BOGDAN, inspector antifraudă în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 5 Deva, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită

și în stare de libertate a inculpatului CIOCAN CIPRIAN VASILE, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2015-2016, cu ocazia unui control ce se desfășura la o societate comercială, inculpatul Cojocaru Alexandru – Bogdan, în calitate de inspector antifraudă în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 5 Deva, a pretins cu titlu de mită de la un om de afaceri (denunțător în cauză) foloase materiale pe care urma să le primească disimulat, prin intermediul inculpatului Ciocan Ciprian Vasile, în schimbul favorizării firmei respective.

În acest context, inculpatul Cojocaru Alexandru – Bogdan nu a încheiat niciun act final de control ori inspecție fiscală, mai mult a întreprins acțiuni de tracasare a reprezentanților societății controlate, materializate prin:

– solicitarea repetată de documente și invitarea acestora la sediul instituției acestuia din municipiul Deva,
– efectuarea de verificări paralele ce priveau alte aspecte decât obiectul principal al controlului, finalizate prin aplicarea unor sancțiuni contravenționale minore, toate cu scopul de a pune presiune și a-i determina în cele din urmă să accepte condițiile impuse, respectiv de a accepta să dea cu titlu de mită, anumite foloase materiale ori pecuniare.

Urmare a acestui comportament, la data de 02 iunie 2016, omul de afaceri i-a remis inculpatului Ciocan Ciprian Vasile, în considerentul de mai sus, suma de 2.100 lei.

A doua zi, inculpatul Cojocaru Alexandru – Bogdan s-a prezentat la sediul firmei și a returnat cei 2.100 lei, lăsând să se înțeleagă că suma remisă nu ar fi suficientă și de aceea a restituit-o.

În cursul zilei de 07 iunie 2016, omul de afaceri s-a întâlnit cu inculpatul Cojocaru Alexandru – Bogdan, ocazie cu care acesta din urmă i-a reproșat că nu l-a căutat mai repede pentru că lucrurile ar fi putut fi rezolvate mai demult, dar că acestea se pot aranja și în această fază, dar prin toamnă.

În continuare, inspectorul antifraudă i-a oferit consultanță denunțătorului în sensul că l-a învățat să deschidă o firmă unde să transfere toate activele societății vizată de control, care ulterior urma să fie închisă. De asemenea, pentru a tergiversa rezultatul final al controlului, inculpatul Cojocaru Alexandru – Bogdan i-a mai spus omului de afaceri ca pe data de 09 iunie 2016, când acesta din urmă era invitat la sediul Direcției Regionale Antifraudă Deva, să prezinte mai puține acte decât cele solicitate și să facă o nouă cerere pentru a obține o amânare a termenului de depunere a documentelor.

Mai mult, inculpatul l-a asigurat pe denunțător că între timp el se va ocupa ca lucrurile să evolueze într-o manieră favorabilă, întrucât urmează să se schimbe și conducerea, iar cu noul șef se înțelege mai bine.

Nici de această dată inspectorul antifraudă nu a fost mulțumit de suma de bani oferită de denunțător, lăsând să se înțeleagă că cei 10.000 lei pe care a vrut să-i remită omul de afaceri sunt prea puțini.

În plus, în cadrul întâlnirii avute, inculpatul Cojocaru Alexandru – Bogdan a manifestat un comportament extrem de precaut, încercând chiar să-l percheziționeze pe denunțător în vederea depistării unor eventuale mijloace de înregistrare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole