65 de posturi disponibile la IPJ Hunedoara

Azi s-a dat startul încadrărilor directe, din sursă externă, şi reîncadrărilor de personal, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române.

Inspectoratului de Poliție Judeţean Hunedoara i-au fost repartizate 63 de posturi pentru încadrare din sursă externă şi două posturi pentru ocupare prin concurs de reîncadrare (un post de ofiţer şi un post de agent).

Din totalul celor 63 de posturi destinate încadrării directe, 25 sunt de agenți de ordine publică în mediul urban, 22 sunt de agenți de ordine publică în mediul rural, 4 sunt de agent de poliţie – conductor câine, în cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti și 12 posturi sunt de agenți de poliție cu specializarea poliție rutieră.

În ceea ce priveşte reîncadrarea ofiţerului şi a agentului de poliţie (ambele posturi în specializarea „ordine publică”), sursa de recrutare pentru concurs este formată din persoanele cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condiţiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.

Înscrierile se vor realiza în perioada 03 – 07 octombrie a.c., concursul urmând a fi susţinut în ziua de 19 noiembrie 2016.

Condiţiile ce trebuie îndeplinite de către candidaţi, calendarul întregii activităţi, tematica şi bibliografia, precum şi alte date de interes, se găsesc pe site-ul https://hd.politiaromana.ro, la secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs.

Înscrierile se vor face la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, din municipiul Deva, strada Mihai Eminescu, nr. 130, în perioada 03 – 07 octombrie a.c., zilnic în intervalul orar 09:00 – 15:00.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole