În data de 10.02.2017, Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Vulcan, care a reclamat faptul că a fost contactată telefonic de către o persoană recunoscută, care s-a recomandat a fi reprezentant al unei societăţi de telefonie şi care i-a transmis faptul că ar fi câștigătoarea unui premiu în bani din partea societății respective. Pentru a intra în posesia premiului, părţii vătămate i s-a cerut să depună 2.300 de lei într-un cont bancar, urmând a fi contactată de către „reprezentanții” societății respective pentru intra în posesia premiului.
Întrucât după ce a virat banii în cont nu a mai fost contactată telefonic, femeia a apelat numărul de telefon de pe care a fost contactată iniţial, constatând că acesta nu mai este în serviciu, fapt pentru care și-a dat seama că a fost înșelată şi a depus o plângere penală în acest sens.
În baza plângerii, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării făptuitorului şi a recuperării prejudiciului.
Încep înscrierile la Festivalul Concurs Național de Muzică Pop pentru Copii și Adolescenți „DEVA MUSIC STAR”
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează în perioada...
Deschide