Poliţiştii din Deva au identificat şi reţinut doi tineri care au furat dintr-un magazin

În data de 24.02.2017, la ora 02:23, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că, în noaptea de 23/24.02.2017, persoane necunoscute au pătruns, prin efracție, în incinta unui magazin din municipiul Deva, de unde au sustras mai multe cartușe cu țigări.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au reuşit, în data de 28.02.2017, să identifice doi tineri din municipiul Deva, în vârstă de 19 şi, respectiv, de 29 ani, cu privire la care au stabilit că sunt prezumtivii autori ai infracţiunii de furt calificat.
Față de cei doi a fost luată măsura preventivă a reținerii, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi făptuitori şi a implicării altor persoane în comiterea infracţiunii de furt calificat.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole