Imediat după plecarea ministrului turismului din Haţeg, între primarul localităţii, Nicolae Timiş, şi secretarul executiv al PDL Haţeg, Daniel Resedea, a avut loc un schimb dur de replici. Ultimul susține că, în urma duelului verbal din fața primăriei, edilul Haţegului i-ar fi tras o palmă. Potrivit primarului, se pare că secretarul de la PDL şi-ar fi exprimat, nici mai mult nici mai puțin, decât dorinţa de al vedea mort, ca pe fratele său. El neagă însă că l-ar fi lovit, spunând că doar l-ar fi împins cu palma.
Altercația din centrul orașului Hațeg s-a derulat chiar în fața camerelor de luat vederi, jurnaliștii de la televiziunile locale pregătindu-se în acel moment să ia o declarație președintelui județean al PDL, Dorin Gligor. Deputatul Ioan Timiş, fratele primarului din Hațeg, a decedat în urmă cu un an.