Simpozionul teologic „Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica lui Hristos” se desfășoară la Deva

În cadrul celei de-a IV-a ediții a „Zilelor credinței și culturii la Deva”, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, eparhia hunedoreană organizează un simpozion teologic cu caracter internațional, intitulat Slujire – mărturisire – pătimire în Biserica lui Hristos.

Deschiderea festivă a acestei manifestări a avut loc ieri, 27 iunie 2017, în sala de festivităţi „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva (str. George Barițiu, nr. 2). În deschidere, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a rostit un cuvânt de binecuvântare și bun venit participanților din acest an. A urmat susținerea prelegerilor în plen de către Academician Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, Părintele Prof. Univ. Dr. Nicolae Chifăr și Părintele Prof. Univ. Dr. Dumitru Vanca.

La final, Părintele Prof. Univ. Dr. George Remete de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și-a prezentat al treilea volum din lucrarea „Ființa și credința”, editat recent.

Lucrările simpozionului propriu-zis, structurate pe două secțiuni, anume Slujire și mărturisire în Biserica lui Hristos (secțiune teologică), respectiv Mărturisire și pătimire în Biserica lui Hristos (secțiune de Istorie bisericească), vor avea loc miercuri, 28 iunie 2017.

Manifestarea își propune să dezbată și să aprofundeze noțiunile teologice de slujire, de mărturisire și de pătimire, să prezinte crâmpeie din activitatea pastoral-misionară a Bisericii (din trecut și de astăzi) și să scoată de sub colbul istoriei chipuri uitate de mucenici și de pătimitori.

Această manifestare teologico-istorică este prilejuită de declararea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului în curs drept An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti, respectiv drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Ediția din acest an a „Zilelor Credinței și Culturii la Deva” se va încheia joi, 29 iunie 2017, în ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când se va săvârși Sfânta Liturghie, de către un sobor de arhierei, la Catedrala Episcopală din Deva, cu ocazia celui de-al doilea hram al acesteia.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole