În data de 03.11.2017, în jurul orei 04:00, la sediul Poliției Oraşului Petrila s-a prezentat un tânăr de 22 de ani, din municipiul Petroşani şi unul în vârstă de 18 ani, din Petrila, care au declarat faptul că au fost implicați într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în calitate de conducători auto.
Poliţiştii au stabilit tânărul de 22 de ani a efectuat o manevră de mers cu spatele, pe strada Privighetorilor, din Petrila, şi a avariat autoturismul oprit în spatele autoutilitarei, aparţinând tânărului de 18 ani.
Tânărul care a produs evenimentul rutier nu posedă permis de conducere şi a declarat faptul că lucrează la o societate comercială din zonă şi cunoaște locul în care se păstrează cheile autoutilitarelor societăţii. Acesta ar fi dorit să mute autoutilitara din locul în care se afla parcată, motiv pentru care a luat cheile fără încredințarea proprietarului şi a produs avarierea autoturismului.
În cauză, poliţiştii vor efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Două incendii produse într-o singură zi în județul Hunedoara
Două incendii au izbucnit în data de 26 decembrie în raioanele...
Deschide