Familia unui bărbat de 80 de ani din Sântandrei a anunțat dispariția acestuia, principala bănuială fiind că bătrânul a căzut în apele reci ale pârâului Cerna, care curge în apropierea locuinței. Pe malul apei, rudele bătrânului au găsit șapca purtată de acesta și au anunțat imediat autoritățile.
De urgență, au fost alertate echipajele de scafandri și canin ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara care s-au deplasat la locul indicat.
Bebe, câinele de serviciu al pompierilor hunedoreni, a adulmecat șapca bătrânului și a început căutarea. S-a oprit după aproximativ 3 kilometri în dreptul unui stăvilar contruit de castori. Aici au intrat în rol scafandrii inspectoratului, care în ciuda temperaturii scăzute de afară și a apei, au demarat operațiunile de căutare. La o adâncime de peste doi metri sub apă, scafandrii au descoperit trupul bătrânului prins într-o scorbură.
Bebe, condus de plutonierul major Robert Kulcsar, și-a demonstrat încă o dată pregătirea și talentul de câine de căutare fiind capabil să identifice mirosul victimei, chiar dacă aceasta se afla la peste doi metri în apă. Bebe este al doilea câine din România, antrenat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, care a reușit să detecteze mirosul cadaveric de sub apă, chiar dacă nu a făcut pregătire specifică pentru astfel de misiuni.
Peste 150 de intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni
În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru...
Deschide