Muzica: liant, catalizator, instrument de manipulare sau metodă terapeutică? (II)

Muzica în terapie

Muzica: liant, catalizator, instrument de manipulare sau metodă terapeutică?

Ca şi medicina, muzica se adresează fiinţei, în limbaj creştin am spune persoanei, aducându-i diferite stări: bucurie, tristeţe melancolie etc., poate aduce echilibru sau dezechilibru – dezechilibrul psihic fiind datorat de audiţia abuzivă a unei muzici defavorabile, distructive, ce duce la discreditarea acestei arte. Modul defectuos de a asculta muzica este acela în care ea constituie un zgomot de fond, căruia nu i se dă atenţie, dar căruia i se simte lipsa când încetează. Acest mod se numeşte consum de muzică.

În meloterapie, elementele muzicii şi piesele muzicale alese sunt utilizate în scopul deschiderii diferitelor canale de comunicare în cazul unor persoane cu probleme. În ultimii ani s-au făcut cercetări prin care creaţia muzicală, practicarea muzicii şi înţelegerea acesteia sunt abordate din perspectiva semiologică, gramaticală şi psihologică. Din punct de vedere afectiv, muzica este socotită a fi „un motor al emoţiilor şi al sentimentelor”, cu putere de stimulare a zonelor afective profunde, iar meloterapia – ca formă de psihoterapie prin mediere artistică – se bazează pe asocierea muzicii la ansamblul lumii sonore a persoanei.

Formarea şi transformarea personalităţii, înlăturarea unor tendinţe negative pot să se facă mult mai repede dacă folosim muzica, dar nu muzica la modă, ci aceea care construieşte. Specialistii recomandă părinţilor ca muzica să nu lipsească din formarea copiilor. Muzica actioneaza pozitiv asupra dezvoltarii copilului, mai ales daca aceasta este armonioasa si melodioasa. Nou-nascutul, sugarul si copilul mai mare reactioneaza asemanator la ascultarea muzicii. Se cunoaşte faptul că muzica lenta, armonioasa cu tonalitati joase are efect calmant, relaxant si chiar sedativ asupra adultilor. Dimpotrivă, muzica cu ritmuri rapide, tonalitati diferite, zgomotoasa, nu este pe placul oricui si creste adrenalina dand o stare de agitatie si uneori chiar discomfort. (va urma)

pr. Radu Ioan Trifon

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole