În data de 14.12.2019, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de reprezentantul unei societăţi comerciale, care a reclamat faptul că, dintr-o hală aparținând societăţii, a fost sustras un pod rulant, prevăzut cu macara.
Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că în perioada 13.12.2019 – 14.12.2019, persoane neidentificate au pătruns în hală profitând de faptul că uşile de acces nu erau asigurate corespunzător şi au sustras (pentru a valorifica la un centru de colectare a fierului vechi), utilajul respectiv (valoarea acestuia, declarată de partea vătămată, fiind de peste 27.000 de euro).
La data de 16.12.2019, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au efectuat o acţiune în cadrul căreia au depistat 5 hunedoreni cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, în sarcina cărora a fost reținută săvârșirea infracțiunii de furt calificat reclamate.
Faţă de care cei în cauză, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, aceștia urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.
Donație de haine, cărți, pături, saltele și jucării pentru familiile defavorizate din Deva
Aproape 20 de copii, cu vârste între 3-14 ani, și familiile...
Deschide