Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Institutul Confucius din Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu continuă proiectul început în anul 2013, proiect cultural-educativ ce are drept componentă centrală organizarea de cursuri de limbă și cultură chineză la Deva.
Interesul pentru civilizația și cultura chineză, pentru artele specifice acestei țări, pentru istoria și economia Chinei, a fost tot mai mare și un public tot mai numeros ni s-a alăturat în acești ani de când am demarat parteneriatul. Cererile de înscriere la cursurile de limbă și cultură chineză sunt tot mai numeroase și provin de la oameni de toate vârstele și de diverse profesii.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva anunță, pe această cale, organizarea în continuare a cursurilor gratuite de limbă și cultură chineză și în anul școlar 2020-2021.
Înscrierea la curs se va face de către cei interesați, personal, pe baza actului de identitate, la Secretariatul Bibliotecii Județene, în perioada 24 februarie – 22 mai 2020, în limita locurilor disponibile (50 de locuri).
Cursurile vor începe în ziua de 5 octombrie 2020.
Cei care vor parcurge aceste cursuri vor avea avantajul și privilegiul de a se familiariza cu limba chineză, cu simbolistica ei specifică, vor cunoaște din ce în ce mai bine cultura, civilizația și o bună parte din tradițiile poporului chinez.
Absorbante gratuite în toate cabinetele medicale școlare din municipiul Deva
Elevele din municipiul Deva vor avea acces gratuit la produse de...
Deschide