Ieri, în jurul orei 17:30, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie din comuna Turdaș cu privire la faptul că, al său concubin, un bărbat de 53 de ani, din comuna Turdaș, aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un scandal la domiciliu, în urma căruia mama sa a leșinat.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că între cei doi concubini a avut loc un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri, moment care bărbatul a agresat-o fizic pe reclamantă (aspect care i-a produs un efect emoţional negativ mamei acesteia).
Victima a refuzat să se deplaseze cu ambulanța la unitatea medicală din Orăștie, pentru a primi îngrijiri medicale.
După aplanarea stării conflictuale şi în urma întocmirii chestionarului de evaluare a riscului, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu (pe o perioadă de 5 zile), împotriva agresorului, prin care acesta a fost obligat să părăsească temporar locuința comună.
Totodată, poliţiştii au întocmit, în cauză, dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
„Masa pe roți” Deva a venit cu dulciuri și cozonaci
Direcția de Asistență Socială Deva a adus spiritul Crăciunului și în...
Deschide