Elevii din Deva primesc bursele sociale pe două luni

Aproape 90.000 de lei de la bugetul local vor intra, miercuri, 8 iulie 2020, în contul celor nouă unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Deva, pentru plata burselor de ajutor social aferente lunilor iulie și august, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 57/2020.

Concret, suma de 89.600 de lei reprezintă plata unui număr de 896 de burse de ajutor social (100 lei/bursă/lună).

În total, în anul școlar 2019-2020, Primăria Municipiului Deva acordă, de la bugetul local, un număr de 19.924 de burse școlare, în valoare totală de 1.948.402 lei.

Criteriile de acordare a burselor, indiferent de categorie, se stabilesc anual, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.

Conform legislației în vigoare, bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole